Chiar și un atentat nereușit poate schimba istoria pe ici, pe colo. Fiindcă cine îl iubește pe cel ce era să cadă la datorie reacționează de cele mai multe ori ca și cum atentatorul ar fi reușit. Dacă, de pildă, Gavrilo Princip, cel ce l-a împușcat pe arhiducele Ferdinand, ar fi dat greș, din punctul lui de vedere, și arhiducele ar fi scăpat cu răni ușoare, asta n-ar fi schimbat datele problemei. Ar fi contat intenția, drept care primul război mondial tot ar fi început. Ratarea atentatului ar fi dus doar la schimbări neînsemnate în Peripețiile bravului soldatSvejk. Adică madam Müllerová nu i-ar mai fi spus angajatorului ei în dimineața în care începe romanul: „Carevasăzică ni l-au ucis pe arhiduce!“, ci doar „…ni l-au împușcat pe arhiduce!“, treabă suficient de gravă încît negustorul de cîini cu pedigriuri inventate s-o întrebe pe menționata doamnă „Care Ferdinand?“ și așa mai departe. Pentru a afla ce părere au cehii despre atentat, agentul provocator Bretschneider ar fi intrat în scenă la cîrciuma Potirul, iar Svejk ar fi ajuns la spital printre simulanți și apoi pe front.
Nu sînt deci de mirare reacțiile aprinse din Statele Unite după ce lui Donald Trump i-a trecut glonțul prin ureche. Căci chiar și bancurile negre care au apărut în urma atentatului sînt, în fond, la fel de aprinse ca declarațiile politice prin care a fost condamnat atentatul, doar că au urmărit alt rezultat. Altfel, Trump încearcă să-și țină simpatizanții în priză declarînd: „Ar fi trebuit să fiu mort!“, în loc să zică „Bine c-am scăpat!“ și adversarii lui își anunță solidaritatea cu el. Au apărut chiar și reacții din categoria „Me too“. A se vedea ce-a scris pe FB premierul slovac Robert Fico care, pornind de la atentatul asupra lui Trump, s-a mai răfuit o dată cu presa de la el din țară, acuzînd-o că l-ar fi stîrnit pe atentatorul lui să acționeze. În State, chiar dacă atentatorul e republican, fanii lui Trump susțin că T.M.C. a căzut victimă propagandei democraților.
Nu lipsesc, evident, nici opiniile că Trump însuși ar fi pus la cale atentatul, ca să cîștige alegerile. Cu alte cuvinte, T.M.C. n-ar fi un trăgător mediocru care a dat greș, ci un țintaș de elită care a vrut să-l nimerească în ureche, nu în cap, pe fostul președinte. Această interpretare poate arunca o cu totul altă lumină asupra atentatorilor americani care n-au izbutit să-i lichideze pe președinții atacați de ei. Și, vezi bine, asupra președinților care au scăpat cu viață. Toți atentatorii ar fi fost angajați de victimele lor prezidențiale care ar fi vrut astfel să le crească simpatia printre alegători.