Forţa fie cu Steaua, nu cu femeia
Orice scenă tandru-încurajatoare, cu un bărbat care-şi bate iubita pe umăr, încercând, în felul lui (mai simplu!), să-i comunice ceva gen „Linişteşte-te, pisi, o să fie bine!“, se termină cu femeia la spital, cu umărul în atele. Orice glumiţă fizică, de tip piedică, se termină cu tibia femeii praf, cu genunchiul dislocat şi/sau cu rotula catapultată pe televizor.
O ciupitură fină de obrăjor se lasă cu reconstrucţie facială, iar dacă, Doamne fereşte, ei îi rămâne un dumicat în gât şi tre’ s-o bată el pe spate, sfârşeşte, săraca, la reanimare, cu plămânii dezlipiţi, ficatul tasat, rinichii în loc de amigdale şi apendicele înfipt în inimă.
Bărbaţii au o mare dificultate în a-şi armoniza forţa fizică cu aceea a femeilor. Sunt nişte urşi mari şi stângaci care uită mereu că, dacă ne dau o labă după ceafă, în glumă, o să-şi petreacă noaptea la urgenţă, aşteptând să ne fie puse vertebrele la loc.
Asta e, de fapt, marea problemă: memoria scurtă, nu faptul că-şi exercită accidental forţa asupra noastră. Dacă ar reuşi să ţină minte că puterea lor nu e egală cu rezistenţa noastră, atunci n-ar avea fiecare la activ mai mult de o femeie mutilată (probabil, mama). Dar uită!! Le scrii acum pe o hârtiuţă, cu mână tremurândă, „Data viitoare nu mai da aşa tare, te roog!“ (ai spune-o pe gură, dar nu poţi, că ai tubul de oxigen), îţi jură plângând că n-o să mai facă, iar cu prima ocazie când te trag de urechiuşă în glumă, tre’ să te duci să-ţi pui aparat auditiv.
Oare ar fi o soluţie să umblăm cu nişte etichete imense, cu „ATENŢIE, FRAGIL“, lipite de noi?
Vînătaia e ruptă din rai
Nu există bărbat care să nu o fi auzit pe femeia de lîngă el spunînd despre unul, actor sau pieton, că arată bine „ca animal“. Tonul ei spune: „doar“ ca animal. În sensul că „animalul“ ăla nu are inteligenţa, tandreţea, profunzimea bărbatului de lîngă ea. Adică tu, băiatul cu început de chelie şi sfîrşit de colac de grăsime pe burtă (adevărul e că arăţi şi tu bine ca animal, doar că te asemeni prea mult cu un hipopotam).
Probabil că femeile au inventat chestia asta cu arătatul bine „ca animal“, cum am inventat noi prostia la blonde. Încă sînt brunete pe glob care cred că pe noi ne deranjează prostia blondelor, sau că ar conta că blondele-s proaste. Da, ne deranjează prostia la blonde, însă exact cum ne deranjează şi la brunete: doar atunci cînd sînt urîte.
Aşa e şi cu femeile care plescăie cînd îl văd pe Banderas cum smulge hainele de pe Salma Hayek şi-o izbeşte de toţi pereţii (o urcă pe garduri, cum ar spune domnul Ioaniţoaia). Credeţi că aia n-avea oasele chisăliţă, ligamentele înnodate sau smocuri de păr lipsă? Dar ce să facă? A vrut animal…
Cînd vă mai învineţim cu un „High Five“ ratat care vi se opreşte în gît, noi, bărbaţii inteligenţi, cei care vă iubim cu adevărat, nu facem altceva decît să vă deschidem ochii, să vă arătăm şi latura întunecată a acestor animale. Şi nu mă refer aici la faptul că lasă păr. Adevărate brute, pline de cruzime, care pun pariu că n-ar şti niciodată să-i spună unei femei căreia i-au apărut vergeturi sau i s-au mai lăsat ţîţele că singura frumuseţe care contează e aia interioară.