Ştefan Răzvan a fost un ţigan bătăuş din împrejurimile Stambulului, născut dintr-o mamă moldoveană şi o şatră musulmană, aflată în trecere peste ea. Biografia lui, deşi săracă, e bogată în exagerări fioroase, care fac mîndria comunităţii rome. Deşi această etnie rămîne vestită prin curajul arătat mai ales în faţa buzunarelor nepăzite, Răzvan ar fi demonstrat cîte ceva şi pe cîmpul de luptă.
Ar fi fost remarcat, de pildă, de Henric al IV-lea al Franţei, de Ştefan Bathory al Poloniei, de Sigismund Bathory al Transilvaniei şi de Aron al Moldovei, cu ocazia diverselor lupte şi înjunghieri pe care le puneau pe atunci la cale mai-marii Evului Mediu. Chiar Mihai Viteazul l-a remarcat pe acest Răzvan transfrontalier, sărindu-i în ochi mai ales tenul de negru african, ideal pentru operaţiunile de noapte. Anul 1595 îl găseşte pe Răzvan în fruntea gărzii personale a lui Aron Tiranul, pe care îl doboară de pe tron cu o lovitură de buzdugan în moalele capului. Ca domn al Moldovei, îşi zice Ştefan Răzvan şi, cînd nimeni nu se aştepta la una ca asta de la un ţigan, sare cu oarecare eroism în ajutorul lui Mihai Viteazul. Răzvan se arată un soldat atît de dibaci, încît Mihai îi înfrînge nu numai pe turci la Călugăreni, ci şi sila iniţială. Numai că, la întoarcerea în Moldova, Răzvan găseşte tronul ocupat de Ieremia Movilă, sosit cu ultima invazie poloneză. Bătălia are loc la Arieni, lîngă Suceava. Răzvan se bazează doar pe cei 2.000 de unguri daţi de Sigismund Bathory, subestimînd formidabila lor capacitate de fugă din faţa duşmanului. E prins şi, cu o singură lovitură de secure, e detronat şi adus la proporţii mai modeste. Trupul său e înfipt într-un par cu care nimeni nu-şi mai aminteşte ce s-a făcut pînă la urmă. Răzvan a domnit în total opt luni şi, cu toate eforturile lui Hasdeu, n-a întîlnit-o niciodată pe Vidra.