Gabriel Oprea e bucuros să fie lăsat în pace o vreme. E drept, un bărbat ca el nici nu putea să treacă neobservat. Fie că trecea cu 150 la oră prin centrul orașului la oră de trafic maxim, fie că apare în fața ta un munte de militar de un metru optzeci, cu păr de-un negru strălucitor și cu sprîncene arcuite de zici că i le-a proiectat Saligny.
În ultima vreme, cei care-l cunoșteau ziceau că e cam trist. Că poate l-a afectat moartea motociclistului Gigină, că poate îl urmăresc fantomele unui trecut dubios… De-aici pîlpîiala pleoapelor, vibrația nestăpînită a pupilelor. Nimic mai fals. Cum am mai scris, domnul Oprea merge periodic să-și mai scoată grăsimea din gușă și să-și mai întindă mușamaua de pe față. La vreo 50-60 de porții de ceafă cu cartofi prăjiți, mai bagă puțin aspiratorul de grăsime sub mandibulă, ca să nu arate ca un pelican. Eh, acum cîteva luni, a zis să încerce și altceva: să-și ia puțin din pielea pleoapelor, care, cu trecerea anilor, devenise cumva prea multă. Cert e că doctorul i-a tăiat cam mult din piele sau n-a măsurat bine, motiv pentru care Oprea simte nevoia să dea din pleoape ca un pui de vrabie aruncat prea devreme din cuib.