Am plecat spre A1 sâmbătă, când abia mijeau zorile
Cu o seară înainte fusese deschisă circulaţia, după ce autorităţile s-au luptat la televizor două zile pentru a scoate de sub nămeţi cu armata zecile de TIR-uri blocate în drum spre Piteşti. Mă aşteptam la o aventură pe cinste, aşa că m-am utilat cu SUV, lopată, lanţuri şi plăpumi, am făcut plinul cu motorină şi am umplut portbagajul cu lemne pentru a face focul în cazul în care ar fi trebuit să petrec noaptea în zăpadă.
Nu vă pot spune ce deziluzie am avut când am dat de o autostradă perfect curată, uscată. Pe margini nici urmă de nămeţi, doar pe la kilometrul 36 se strânsese ceva marfă albă, tăiată de lama utilajelor cam pe la un metru înălţime. Afară minus 12 grade, aşa că ori Comandamentul pentru situaţii de urgenţă şi-a făcut treaba ireproşabil, ori codul portocaliu de ninsoare a fost precum contractele cu firmele particulare de deszăpezire: prelungit, scump şi inutil. Pe vremea lui nea Nicu, înainte să-i vină ideea de a închide circulaţia de tot până prin martie, patru freze şi două tractoare cu lamă destupau A1 într-o zi, strângând pe margini munţi de zăpadă de doi-trei metri înalţime. Aia dictatură, nu ca asta de acum.
De la Piteşti încolo, spre Câmpulung, secetă mare pe şosea, nici un strop de zăpadă. Numai că DN 73, cu gropile şi craterele din asfalt, este mai periculos decât un drum acoperit de trei metri de zăpadă. O secundă de neatenţie te lasă fără roată, fără basculă sau fără direcţie, ipostază în care te poate prinde pe bune noaptea prin Drăghici sau Schitu. Acolo, oricât de bine ai fi pregătit pentru iarnă, nu vei scăpa de feţele întunecate care fojgăie prin noaptea argeşeană după celular, portofel, oglinzi retrovizoare, motor sau roata de rezervă. Ajuns la Câmpulung, am dat din nou peste cod portocaliu, cu toate că acolo nu mai viscolea de două zile. În oraş circula printre cetăţeni o petiţie care cerea premierului Boc să repare DN 73, iar listele pentru semnături erau vânturate de membrii PDL prin urbe cu nume, CNP şi tot tacâmul. O privire atentă ar fi descoperit însă că listele cu pricina nu conţineau şi scopul petiţiei, aşa că puteau fi orice – adeziuni pentru partid sau pur şi simplu liste albe pentru zile negre la urnele de vot. Până se vor lămuri care-i treaba cu DN 73, câmpulungenii au deschis un muzeu în care pot fi găsite plăcuţele de identificare ale şoferilor dispăruţi pe acest drum distrus. Tirişti legendari, ca Raul şi Marian, piţipoance anonime sau gigolo de discotecă care au murit în mâinile SMURD-ului cu speranţa că Boc va scoate într-o bună zi armata pe străzi la asfaltat.