George Soros a finanțat societatea civilă din Europa de Est din 1990, cînd a căzut Cortina de Fier. Banii veneau ambalați într-un pachet de programe destinate democratizării. Soros a organizat acest sistem de donații pe modelul unei biserici evanghelice cu predicatori și fundații, care au răspîndit învățătura „societății deschise” în mediile universitare, culturale, civice și sindicale. Învățătura a fost dublată de bani, care veneau sub forma salariilor, a înzestrărilor logistice, a granturilor și a călătoriilor de specializare, așa că a prins în mrejele ei o întreagă faună derutată și lipsită de orizont imediat. Cine își amintește anii ’90 nu are cum să uite puzderia de proiecte destinate activismului civic și vigilenței democratice, proiecte de o subțirime tehnică extremă, amatoristice și la limita umorului, dar cărînd cu ele fonduri grase. Fundația Soros pentru o Societate Deschisă era centrul care distribuia banii, iar angajații ei ajunseseră un soi de cler superior de a cărui bunăvoință depindea bunăstarea parohiilor non-guvernamentale. Treptat, beneficiarii cei mai frecvenți au format o rețea care s-a rotit la conducere și care și-a răspîndit apoi ideologia și oamenii în zona activă a societății.
Pe termen scurt, ceea ce a făcut Soros a avut aparența unui mecenat social admirabil, care și-a propus să grăbească procesul de însănătoșire a societăților ieșite din comunism. Pe termen lung, însă, rețeaua alimentată 26 de ani cu sume considerabile a căpătat conștiință și scopuri proprii. Fără discuție că un miliardar ca Soros n-a exclus obținerea unei anumite influențe în societățile în care a pompat fonduri, dar aceste influențe s-au manifestat destul de timid. În schimb, rețeaua care s-a hrănit din facturile lui a început să vizeze puterea la modul direct. Indivizii s-au promovat reciproc, s-au organizat în subteran și au început să penetreze grupurile de putere. Din ONG-uri au intrat în partide (PNL, USR), în instituții publice (DNA, CNA, TVR), în instituții ale statului (Președinție, Guvern). Apariția Guvernului Cioloș din neant e prima epifanie a generației Soros. Fără ca Soros să fi avut aceste scopuri, ele au fost atinse de grupul autonomizat. Legăturile dintre indivizi nu sînt întotdeauna evidente, dar au rădăcini în trecutul lor mai mult sau mai puțin civic. Fiecare poartă asupra sa tipul de influență din care i s-a născut cariera. Unii răspîndesc ideile Bruxelles-ului, alții susțin interesele Franței, ale Germaniei, ale DNA, ale Președinției sau ale altor oportunități locale.
Sigur, sună ca un delir al răposatului pamfletar de la România Mare, dar sînt lucruri demonstrabile cu fapte, contracte și facturi. Distanța dintre incredibil și realitate poate fi astupată ușor cu povestea ultimului an politic. E vorba despre natura umană, despre lăcomie și dorința de putere. E o afacere mai degrabă românească. Soros a rămas pe dinafară.