În fața blocului meu, ca în fața oricărui bloc de oameni gospodari, există un chioșc de cartier unde oamenii cumsecade se strîng dimineața, ca și cum n-ar avea serviciu, rămîn și la prînz, ca și cum ar fi șomeri, iar seara mai stau să se odihnească cîteva ore, ca și cum a doua zi n-ar avea unde să se ducă la muncă. Într-una din seri, în timp ce treceam prin față, am avut ocazia să aud în treacăt un părinte extrem de mîndru cum povestea ce-a mai făcut fii-su de trei ani. “Mergeam cu el de mînă și deodată s-a dus la un alt copil și i-a ars un șut în gură. Bă, da’ știi cum i-a ars? I-au pîrîit oasele lu’ ăla! I-a dat de l-a distrus, nici n-a avut timp să plîngă ăla! L-am luat în brațe și i-am zis: «Bravo, tati!».” E bine că evoluăm într-o direcție tolerantă și civilizată.
Șosete cu scandale
