În februarie 2012 am fost la Istanbul, ca turist, vreau să zic, după ce „făcusem” orașul de vreo zece ori, prin anii ’90, pe vremea rulmenților și a gecilor de piele (O tempora, o mores!). Am citit și eu textul de săptămâna trecută, din această pagină, și n-am nimic de zis ca bișnițar, ci doar ca turist.
Unu. Hotelul ăsta în care-am stat e o clădire înaltă și-ngustă, undeva mai la dos, pe-o stradă care se cheamă „Cagaloglu Hamami Sokak” (nu știu cum se pronunță) și e foarte confortabil, deși priveliștea de pe terasă n-are chiar 360 de grade (totuși, vezi Cornul de Aur). Dar e aproape de toate obiectivele menționate în text: și de Bosfor, și de bazar, și de Moscheea Albastră, și de cisternă, și de Topkapi, și de Hagia Sofia, și de multe altele. Dacă ai chef de panoramă, n-ai decât să traversezi podul Galata (alt obiectiv), să te cațeri în turnul Galata (da, alt obiectiv!) și să te uiți de sus la oraș, cum fac românii adevărați.
Doi. Te uiți pe dracu’! Ceea ce omiți, ca turist, este că Istanbulul e gigantic, la propriu, chiar și după standardele lui semiasiatice, ca să nu mai vorbim de cele europene: lasă că e mai mare decât Parisul și Londra luate la un loc, dar e mai mare chiar decât Moscova, și asta spune multe. Pur și simplu, e o țară în sine, care se întinde în toate direcțiile, pe pământ și pe mare, mult mai mult decât bate ochiul omenesc. Iar de când are metrou, și pe sub pământ și mare, ca să zic așa.
Trei. Ceea ce vezi este extraordinar de puțin. Te plimbi și tu de colo-colo, dar rămâi, practic, în orașul de acum 900 de ani (de pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr), iar între timp, cum să spun, Istanbulul a mai crescut. E ca și cum ai vedea strada Șepcari din Centrul Vechi și-ai zice dup-aia că „știi” Bucureștiul.
Patru. În orice fel de context, istanbulezii te vor face la bani. Cu-atât mai mult în bazar, fie în cel mare, unde merg fazanii, fie în cel mic („egiptean”), de unde mi-am luat eu un cap de baltag („balta” în turcește), despre care negustorul mi-a garantat că-i o vechitură, c-are pe puțin o sută-două de ani. Și acum râd de mine băieții. Van, zis Meșterul: „Cine crede tot ce-i spui este vai de capul lui!”.