Dracu’ m-a pus să-mi schimb sunetul de apel de la mobil?! Demult de tot, aveam un țârâit, pe urmă mi-am pus vocea lui Dem. Rădulescu („Patraulea, Trandafire! Trandafire, Patraulea, dormiți?”), iar acum, de câțiva ani, am păstrat vocea și filmul (ăla din 1970, cu Brigada Diverse), dar am pus altă replică („Să trăiți! Să trăiți, tovarășe căpitan, de când v-așteptăm! O cafeluță, o biscuite?”), că mi s-a părut mai haioasă. Mie. Adică mie mi s-a părut și mi se pare foarte haioasă, dar ăstora tineri li se pare penibilă, că ei n-au auzit de Gogu Steriade al lui Dem. Rădulescu sau de căpitanul Panait al lui Toma Caragiu. Când îmi sună mobilul, tinerimea română izbucnește-n hohote grobiene. Nu știam de ce.
Dar am fost în masivul Mehedinți, exact acum doi ani, în aprilie 2014. O minune! Munte sudic, cald, înfloriseră păduri întregi de liliac, vremea a fost perfectă, fântânile din crovuri erau pline cu apă, ciobanii nu urcaseră cu turmele, ne-am aventurat pe traseu nemarcat, în sfârșit, genul ăla de expediție la care începi să visezi imediat după Crăciun. Și care, de obicei, nu-ți iese. Ei bine, în 2014 mi-a ieșit!
Desigur, nu există roză fără spini. În cazul ăsta, roza am fost eu, iar spinii au fost Julius și Van, cei doi companioni de munțăreală. Nu zic că n-au avut și ei meritele lor (mari!), dar mi-au stricat prima noapte de campare, cea din Crovul Mare, și n-am de gând să-i iert. Bref: din Herculane luăm un taxi, urcăm toată ziua până-n Vârful lui Stan, după care coborâm prin Poienile Porcului, pe la vreo cinci după-amiază, și facem tabără în Crovul Mare. Care-i imens, vreo patru hectare, o splendoare; Van își pune cortul, Julius și cu mine ne-apucăm de vodcă. Până să ne tragem sufletul, răsare luna, iar Van sforăie de mult. Mă strecor șerpește, deschid cortul și încep să-i cotrobăi prin rucsac, după vodca lui, c-a noastră deja se terminase; n-o găsesc, mă-ntorc trist și m-apuc să montez cortul cu Julius, pe întuneric, încurcându-ne unul pe altul și căzând grămadă din picioare (fusese, totuși, un litru de vodcă). A doua zi, pe mahmureală, îl întreb, așa, apropo de nimic special: „Auzi, Van, tu unde îți ții vodca? Nu c-aș fi curios, da’ zic”. Van începe să râdă, și râzi, și râzi, și râzi: „Nu beau nimic cu grade, tovarășe căpitan!”. De când merg pe munte, văd și eu pentru prima oară un teetotaler în carne și oase.