Am foarte multe în comun cu mare parte a fanilor Simonei Halep. La fel ca și ei, înainte de a face Simona performanță, nu mă interesa absolut deloc tenisul. Singura diferență între mine și ei este că pe mine nici acum nu mă interesează absolut deloc tenisul.
Dar înțeleg genul ăla de om. Acum cîțiva ani se apucase să se uite la box, că bătea Bute bine. Acum, că nu mai bate Bute, brusc, boxul e neinteresant. Tenisul e pe val. Pentru că genul ăla de om nu se uită la sport fiindcă îi place neapărat acțiunea, desfășurarea, sportul în sine. Se uită pentru că ajunge un român relevant acolo, și e român și el, așa că în căpățîna lui simplă simte că e un merit comun și că ar trebui să se bucure.
Așa a fost mereu sportul pentru mase. Un prilej pentru unii să se bucure cînd cineva din aceeași delimitare geografică cu ei cîștigă ceva, ca și cum, dacă ar ieși din țară, ar veni careva la el și i-ar spune: ”Mamă, tu ești din țară cu Simona Halep, Nadia Comăneci și băiatul ăla, Petrache Poenaru, care a inventat stiloul și fără de care încă mai scriam cu penele acum, pentru că niciodată nu s-ar fi gîndit nimeni altcineva la un asemenea sistem, îmi îngădui onoarea de a-ți face cinste cu o bere?”. De parcă ar exista pe undeva în lume vreun om care să judece o țară și calitatea ei după sportivi. De parcă asta ar spune multe despre gradul de dezvoltare al unei țări: capacitatea de a antrena oameni să se miște foarte repede și să-și folosească membrele bine.
Ce nu înțeleg însă este curiozitatea plebei legată de ce se află în mintea sportivului. De ce ar interesa pe cineva părerea despre lucruri a unui om care e bun într-un domeniu care nu are legătură cu gînditul? Cu ce e mai relevantă părerea despre banane, despre sensul vieții, dragoste și natură a Simonei Halep decît a taximetristului Gelu? Întrebam retoric. Cu nimic. Cu absolut nimic. Dar pe meltean îl freacă grija. E curios. Nu poate să lase sportivul să fie sportiv. Vrea să vadă el cum e sportivul ca om. Și publicitarul știe că melteanul e curios.
Așa s-a ajuns ca jumătate dintre reclamele din țară să fie cu Simona Halep. Simona Halep ne vinde telefonie. Simona Halep ne vinde apă minerală. În calitate de ce? Ce știe ea despre telefonie și apă minerală, ca să fie părerea ei atît de avizată încît ar trebui să o asculte cineva? Desigur, acum sînt chestii benigne, că e pe val și alege unde să facă publicitate. Dar amintiți-vă de o altă eroină națională, cu care se mîndreau românii cînd făceau foame: Nadia Comăneci. La bătrînețe, pe baza imaginii, a început să vîndă margarină la copii, de parcă ar fi ceva sănătos. Nu e vina sportivilor că ajung formatori de opinie, deși mintea lor rar screme vreun gînd care nu-i legat de sport. E vina turmei, că se uită în gura lor ca și cum ar fi oameni cu păreri demne de ascultat, nu doar sportivi.