Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sportivii din categoria Halep și masele

Zoom Sportivii din categoria Halep și masele

Am foarte multe în comun cu mare parte a fanilor Simonei Halep. La fel ca și ei, înainte de a face Simona performanță, nu mă interesa absolut deloc tenisul. Singura diferență între mine și ei este că pe mine nici acum nu mă interesează absolut deloc tenisul.

Dar înțeleg genul ăla de om. Acum cîțiva ani se apucase să se uite la box, că bătea Bute bine. Acum, că nu mai bate Bute, brusc, boxul e neinteresant. Tenisul e pe val. Pentru că genul ăla de om nu se uită la sport fiindcă îi place neapărat acțiunea, desfășurarea, sportul în sine. Se uită pentru că ajunge un român relevant acolo, și e român și el, așa că în căpățîna lui simplă simte că e un merit comun și că ar trebui să se bucure.

Așa a fost mereu sportul pentru mase. Un prilej pentru unii să se bucure cînd cineva din aceeași delimitare geografică cu ei cîștigă ceva, ca și cum, dacă ar ieși din țară, ar veni careva la el și i-ar spune: ”Mamă, tu ești din țară cu Simona Halep, Nadia Comăneci și băiatul ăla, Petrache Poenaru, care a inventat stiloul și fără de care încă mai scriam cu penele acum, pentru că niciodată nu s-ar fi gîndit nimeni altcineva la un asemenea sistem, îmi îngădui onoarea de a-ți face cinste cu o bere?”. De parcă ar exista pe undeva în lume vreun om care să judece o țară și calitatea ei după sportivi. De parcă asta ar spune multe despre gradul de dezvoltare al unei țări: capacitatea de a antrena oameni să se miște foarte repede și să-și folosească membrele bine.

Ce nu înțeleg însă este curiozitatea plebei legată de ce se află în mintea sportivului. De ce ar interesa pe cineva părerea despre lucruri a unui om care e bun într-un domeniu care nu are legătură cu gînditul? Cu ce e mai relevantă părerea despre banane, despre sensul vieții, dragoste și natură a Simonei Halep decît a taximetristului Gelu? Întrebam retoric. Cu nimic. Cu absolut nimic. Dar pe meltean îl freacă grija. E curios. Nu poate să lase sportivul să fie sportiv. Vrea să vadă el cum e sportivul ca om. Și publicitarul știe că melteanul e curios.

Așa s-a ajuns ca jumătate dintre reclamele din țară să fie cu Simona Halep. Simona Halep ne vinde telefonie. Simona Halep ne vinde apă minerală. În calitate de ce? Ce știe ea despre telefonie și apă minerală, ca să fie părerea ei atît de avizată încît ar trebui să o asculte cineva? Desigur, acum sînt chestii benigne, că e pe val și alege unde să facă publicitate. Dar amintiți-vă de o altă eroină națională, cu care se mîndreau românii cînd făceau foame: Nadia Comăneci. La bătrînețe, pe baza imaginii, a început să vîndă margarină la copii, de parcă ar fi ceva sănătos. Nu e vina sportivilor că ajung formatori de opinie, deși mintea lor rar screme vreun gînd care nu-i legat de sport. E vina turmei, că se uită în gura lor ca și cum ar fi oameni cu păreri demne de ascultat, nu doar sportivi.

13 comentarii

  1. #1

    Bun, bun, bun,
    Uite m-ai facut sa dau o bere scriitorului ,asa de mult mi-a mers la suflet 🙂
    cu respect

  2. #2

    Cam ai dreptate maestre.

  3. #3

    Corect, stimabile, dar asta este chintesenta reclamei: melteanul sa se ia dupa formatorul de opinie, sportivul aflat pe val in cazul de fata, si nu invers. Lumea e plina
    de astfel de melteni care cumpara ce le recomanda Messi, Ronaldo, Federer, Sarapova si altii ca ei. Cred ca Nadia nici nu stie din ce se face margarina, dar atata timp cat si-a luat banii din reclama ce conteaza? Important este ca melteanul sa-si unga felia de paine cu margarina.

  4. #4

    excelenta si poza articolului 🙂

  5. #5

    Preformantele in sport spun unele lucruri despre nivelul de dezvoltare al unei tari, dar nu foarte mult. In primul rand arata ca in tara aia e suficienta bunastare ca oamenii sa aiba timp sa faca un sport profesionist. Dupa aia, in unele sporturi unde e nevoie de bani si infrastructura, gen tenis, ciclism, natatie, tot timpul o sa fie mai bune tarile mai dezvoltate economic. De aia Kenia sau Etiopia au campioni doar la alergat, cand probabil ar putea sa aiba lejer la inot sau la ciclism, asta daca ar avea suficiente bazine si sosele si biciclete. Dar ai dreptate, in mare parte astea-s irelevante, iar pana la urma sportul e divertisment: unii prefera sa se uite la filme cu Van Damme, altii la Romanii au talent, altii la Capatos, altii la meciuri cu Halep sau cu Steaua. Nu tb sa se priceapa sau sa inteleaga ce se intampla, e doar divertisment.

  6. #6

    Eu zic că totuși fraierul care pune botul la chestiile astea are un dram de discernământ și oarece venituri din care să-și permită margarină recomandată de Nadia sau apă chioară din care bea Simona Halep. Însă mă doare enorm să văd reclame în print, radio, tv care se folosesc sau țintesc pe cei fără discenământ și venituri proprii: copiii. Pe orice canal comercial te uiți sau orice post asculți, e plin de imagini cu copii, voci de copii care toți vor, îndeamnă, recomandă, se extaziază, etc. la diverse chestii. Până și vocea aceea voit scremută – chipurile de copil – la o reclamă de picături nazale (”disponibil și pentru năsucuri”), astea toate cred că ar trebui scoase în afara legii, nu înțeleg cum nu sesizează nimeni tehnica asta de manipulare. Copiii văd, îș doresc și cer. Părinții sau bunicii sau tutorii copiilor au brusc o problemă în plus.

  7. #7

    Referitor la caracterizarea gloatei , se poate sa ai dreptate. Singurul lucru pe care nu-l inteleg e de ce simtiti nevoia sa aruncati totusi cu *** in oamenii astia (ma refer la sportivi). E adevarat si faptul ca sunt oameni care aduc un aport mult mai mare de imagine tarii (ma refer la olimpici, academicieni, etc. ) si nu sunt promovati mai deloc.

    Faptul ca o sportiva promoveaza anumite produse e pur marketing. Asa se intampla peste tot in lume. Asa se intampla mai peste tot.

    Intrebarea mea este , voi ce aport aduceti societatii pe care o criticati. La criticat e buna toata lumea, e usor. Faptul ca o criticati cu argumente destul de solide e un plus fata de toata presa de rahat de la noi . Dar totusi, privind imaginea in ansamblul ei, care e scopul final ? Cu ce sunteti voi mai buni decat taximetristul Gelu ? E la moda sa faci haz de necaz si sa desconsideri ideea de “patriotism” artificial vanduta de comunisti, dar ceva palpabil ?

  8. #8

    Vecinul pretractorist: a castigat x, y, echipa z. Eu: bravo lor si la mai mare. El: si nu te bucuri? Eu: Ba da. Nu se vede?

  9. #9

    Mai frumos este să te duci la un meci de tenis în care joacă Halep, să ții cu ea chiar dacă pierde, să ții cu ea până la ultimul minut și să pleci acasă decât să stai în fața unui monitor și să scrii despre Halep că a pierdut și merită ocară. E frumos să ții cu Halep fiindcă știu că a meritat așteptarea. Mai bine este să ai sportivi buni decât să nu îi ai.

  10. #10

    pentru Barzu George Cristian.
    Imaginea tari e de cele mai multe ori irelevanta. Mi se rupe mie si multora ce parere are un francez sau un englez despre mine daca eu is rupt de foame si nu am drumuri si nici spitale si nici scoli (dupa cum o sa vezi in cantitatea de greseli gramaticale pe care le fac) ?
    Aia cu marketingu e adevarata dar ar trebui sa si alegi umpic la ce faci marketing.

    Pe Simona Halep poate fi criticata de oricine atata timp cat nu e vorba de tenis. La tenis tre sa fi facut ceva ca sa o poti critica, dar orice alta decizie care nu ii legata de tenis poate fi criticata indiferent daca io am facut sau nu ceva in viata asta.

  11. #11

    Contributoare la performanta si imaginea unei tari este si performanta sportiva. D-ta, domnule nemeltean, cu ce performanta contribui la aceasta? Iti tocesti pixul pe hartie la fel de bine pe cat joaca Simona tenis?

  12. #12

    Lasă, mă, că e mai bine sa știe lumea de România ca cerșește decât ca e buna la sport. Când am fost odată în America, m-a întrebat un polițist de unde vin, ca nu prea păream din zonă. I-am zis ca din România, m-a intrebat care stat. Europa, zic, Nadia! Aa! – zice- Budapesta! Na!

  13. #13

    Faptul ca Simona face reclamă la apă plată nici n-ar trebui discutat. Ce facem? Reinventam roata? Asa functionează lucrurile in capitalism. Are imagine bună si câstigă pe seama ei. Avem in fiecare zi stiri negative din Italia, Franta, Anglia, suntem discriminati si abuzati. Multi râd de noi ca suntem săraci, ca mâncăm sandwich-uri expirate si ca trăim în gunoi. E clar că trăim cu un puternic sentiment de inferioritate! Câti dintre cei care au mers macar o dată în străinătate si au fost întrebati de unde vin au raspuns relaxat sau cu mândrie in glas?
    Pentru mine e clar. Avem nevoie de ceva care sa ne faca sa fim văzuti ca oameni, ca europeni egali, de ceva de care sa fim mandri. Sportul a reusit intotdeauna asta. De asta Simona e acuma cel mai bun ambasador al nostru. Ea si orice sportiv care ridica steagul nostru sus sunt singurii care aduc o imagine pozitivă maselor din străinătate. Eu as spune s-o lăsăm să-si facă treaba.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Ce ne facem noi, țiganii, dacă vin americanii 

    25 iunie 2019

    Dacă pe vremuri românii se dedulceau cu lucrurile refuzate la export, pentru care, în fața magazinelor, se dădeau adevărate lupte de stradă, iacătă am trăit să vedem și o situație […]

  • A fost sau n-a fost?

    25 iunie 2019

    Ca întotdeauna la alegeri, și pe 26 mai s-au furat voturi. Cîte? Niciodată nu vom ști. De fapt, niciodată n-am știut cîtă democrație se falsifică la urne. Numărul buletinelor falsificate […]

  • Nimic cu nimic / Primul nimic

    25 iunie 2019

    Ne aflăm, acum, la președintele cu numărul 5 din scurta istorie a republicii române. Primul președinte a fost Nicolae Ceaușescu, din 1974 până în 1989. Practic, pe vremea lui s-a […]

  • Limbă dulce, cur viclean, caracter de est-german

    18 iunie 2019

    De la „Ține, țațo, curu’ zvelt”, subversivul șlagăr pe care Maria Tănase l-a cîntat în timpul războiului la o petrecere dată de Manfred von Killinger, ambasadorului Germaniei la București, pînă […]

  • Riscul mersului pe Barna

    18 iunie 2019

    Sub coordonarea unuia dintre foștii căprari ai poliției politice a fost pus pe piață un sondaj în care Dacian Cioloș îl zdrobește pe Dan Barna în competiția internă pentru candidatura […]

bt