Cu mult înainte ca anticorupția să aducă primul pește gras la arestul Capitalei, interceptările ilegale și-au făcut de cap după pofta inimii. Drepturile și libertățile individuale au dus un trai de nevastă brutalizată, dar asta s-a petrecut în secret, fără știrea vecinilor și a legii, fiindcă soțul bețiv și fioros se ocupa cu securitatea națională.
A fost nevoie de doi infractori din Orientul Apropiat
și de un avocat pus în temă pentru ca interceptarea convorbirilor telefonice să capete, prin vocea Curții Constituționale, un halou neconstituțional. Supravegherea tehnică practicată de SRI în spețele penale a fost declarată – cu jumătate de gură, dar suficient de clar – în afara Constituției. Asta înseamnă, în traducere, „în afara legii” – adică ilegale.
Există o istorie bine consemnată a acestei ilegalități, o poveste jurnalistică ce vorbește despre fondul ei legislativ. Am depănat aceste fapte în Cațavencii de-a lungul anilor și le reiau acum telegrafic, doar ca moment publicitar: Serviciul Român de Informații ascultă convorbirile telefonice ale cetățenilor prin puterea dată de hotărîri, nu de legi. El restrînge drepturi și libertăți fundamentale, garantate de lege în Constituția României, fără să aibă acoperirea unei legi de putere egală, votată în Parlament. Practic, abuzul se petrece pe seama unei hotărîri secrete a CSAT și a unei hotărîri ANCOM. Și CSAT, și ANCOM sînt instituții necalificate să emită legi, dar nimănui nu i-a păsat vreodată de așa ceva.
În februarie, umblînd pe o cărare diferită, Curtea Constituțională a dat peste această ilegalitate. Ea a fost calificată abia acum, dar există – în spețele penale – de peste zece ani. Asta înseamnă că, de cel puțin zece ani, SRI a operat pe sub lege fără ca instituțiile statului să-și arate îngrijorarea și să-și exercite responsabilitatea. Fără ca Parchetul General, de exemplu, să se autosesizeze în legătură cu comiterea unei infracțiuni. Fără ca DNA să se oprească din a opera supravegherea tehnică într-o conjunctură nelegală. Fără ca Curtea de Conturi să reclame finanțarea de la bugetul de stat a unor operațiuni de interceptare ilegale. Fără ca CSM, garantul independenței Justiției, să atragă atenția asupra influențării unor sentințe prin colectarea neconstituțională a unor probe. Fără ca fostul președinte Băsescu, îngrijorat azi de încălcarea unor drepturi și libertăți individuale, să-și fi întrerupt plăcerea de a asculta fragmente audio cu adversarii săi, culese neconstituțional. Aceste instituții, acești oameni și mulți alții chemați să vegheze asupra respectării legii sînt, la rigoare, complici în formă continuată. Dar să lăsăm rigoarea la o parte și să considerăm că ultimele rînduri au fost o glumă.
Să încercăm în cele ce urmează să limpezim cititorului
ceea ce ordonanța Ralucăi Prună a reușit să încîlcească: cum ascultau și cum vor asculta de acum înainte ofițerii SRI? Cum procedau procurorii, pînă unde le era îngăduit să meargă și cum vor proceda de azi încolo?
Păi, așa cum a observat și fostul președinte Băsescu, SRI interceptează prin intermediul Centrului Național pentru Interceptarea Comunicatiilor. CNIC e o platformă, adică un complex de echipamente, cabluri și soft-uri care stau pe teritoriul SRI, adică pe un pămînt aflat în proprietate militară.
Operatorii de telefonie – atît cei de la noi, cît și cei din restul lumii – au obiceiul să își pună laolaltă echipamente pentru interconectare, pentru ca mesajele noastre să poată trece dintr-o rețea în alta automat. Aceste spații există fizic, se numesc sedii de colocare, sînt sută la sută private și civile. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. În sediile de colocare s-au mufat, însă, începînd cu anul 2008, fibrele optice ale SRI, care transportă informația în timp real în CNIC.
Din 2003, SRI a început să-și asfalteze cu legi, decizii și hotărîri
intrarea în sediile de colocare, adică în spațiul unde se fac interceptările. Interceptarea propriu-zisă a convorbirilor o fac operatorii, iar serverele de management pentru această activitate sînt ale lor. De fapt, erau, pentru că, după două decizii ANCOM (din 2003 și 2008) și în baza celebrei hotărîri CSAT care califica SRI ca „autoritatea națională în materia interceptării comunicațiilor”, serverele au devenit ale SRI. Adică, atunci cînd erau întrebați cu voce răstită: „Bă, ale cui sînt serverele voastre?”, operatorii de telefonie răspundeau imediat: „Ale cui doriți dumneavoastră, domnu’ colonel”. Astfel, Serviciul a pătruns pe teritoriul civil al sediilor de colocare (prin controlul serverelor), iar orice eventuală colaborare a procurorilor direct cu operatorii a devenit imposibilă.
În acest moment, nici un procuror – presupunînd că dispune de instalația necesară – nu poate face „supraveghere tehnică” de capul lui, adică nu poate ajunge direct la operator ca să culeagă semnalul pur și proaspăt al infracțiunii penale. Tehnic e cu neputință, iar această situație, care asigură dependența procurorului de SRI și supremația absolută a Serviciului pe piața stenogramelor, e rezultatul unei neobosite strădanii care a început în zorii democrației.
Pentru ca anchetele DNA, DIICOT și ale celorlalte parchete să nu rămînă fără interceptări, e obligatoriu ca SRI să fie păstrat în schemă. Bine, veți zice, dar de ce nu merg procurorii la Centrul Național pentru Interceptarea Comunicațiilor? Nu pot să vină cu mufele lor, cu cablurile lor, cu serverele lor, cu polițiștii lor de la tehnic și să preia convorbirile cu hoți după ce ofițerii SRI au ieșit din cameră? Păi, nu pot. CNIC e instrumentul prin care SRI veghează la securitatea națională. E o structură cu caracter secret (clasificat), care se supune legii siguranței naționale. Legea nu îngăduie accesul unor civili, așa cum sînt – să sperăm – procurorii. (Chiar dacă, pînă în stadiul trimiterii dosarelor în judecată, se poate spune că și procurorii care dețin înregistrări umblă cu anumite secrete. Vorbim aici de secrete civile, de rang inferior, constînd în stenograme și sunete ambientale, care sînt, de fapt, date cu caracter confidențial.)
Ca să poată procurorii intercepta fără intermediari
e nevoie ca SRI să fie scos din spațiile de colocare. Trebuie ca monopolul trasului cu urechea să fie spart, iar asta înseamnă abrogarea acelor hotărîri și decizii despre care am tot vorbit. Or, așa ceva n-o să vedem în următorul secol. Așa ceva e în măsură să sperie nu doar un amărît de guvern tehnocrat, ci chiar pe ofițerii care au redactat textul ordonanței. Putem lua asta drept explicație pentru cele cîteva rînduri nostalgice, cu aer de dictatură vintage, din textul ordonanței: „Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de arest. Prin excepție, organele Serviciului Român de Informații pot fi desemnate organe de cercetare penală specială conform art. 55 alin. (5), (6) Cod de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor aceluiași cod”.
SRI obține, de astă dată prin lege, puteri pe care le pierduse
pe vremea lui Iulian Vlad. Nici unul din guvernele politice de după ’90 – proaste, corupte, dar cu o legitimitate izvorîtă din vot – n-a îndrăznit să i le dea. A trebuit, așadar, să vină guvernul de tehnocrați ca să se producă minunea. Lupii tineri de la Bruxelles, intercalați cu tigrișori ai mediului privat și corporatist, au demonstrat că lucrul bine făcut nu e un coșmar, ci o realitate.
Nu sînt multe de făcut și, fiindcă a început postul Paștelui, vă puteți ruga. Dumnezeu are o reputație de bun ascultător și, aproape sigur, o infrastructură mai bună ca a SRI. Nu e clar dacă e la fel de atotputernic, dar merită încercat.