Oferta la alegeri e din ce în ce mai proastă și mai de neluat în seamă. În 1990 zicea lumea optimistă să mai treacă timpul ca să apară politicieni noi, nu comuniști reciclați, turnători, securiști vopsiți, intelectuali cinici, eșuați în carierele lor, foști procurori metamorfozați în apărători ai drepturilor omului.
A mai trecut timpul. Care-i noua recoltă? Hoți. Plagiatori. Corupți. Momîi ambulante. Inși care n-au fost în stare să ia Bac-ul la vreme. Inși care n-au fost în stare să termine o facultate, dar și-au trecut-o în CV ca absolvită. Slugi cu aere de stăpîni. Strănepoți de-ai lui Dinu Păturică: „Fă-te om de lumea nouă, să furi cloșca de pe ouă!“. Extremiști. Analfabeți funcțional. Politicieni de dreapta cu afaceri de stînga hoață. Mafioți. Pești. Condamnați penal care au fugit în străinătate. Oameni fără meserie. Lichele. Mediocrități înfumurate. Tineri traseiști. Universitari făcuți pe puncte. Falsificatori. Rubedenii. Turnători. Mitarnici. Bătăuși. Pile. Copii de… Mincinoși. Stupizi. Lingăi. Manglitori de bani publici. Printre ei, parcă rătăciți, tot mai puțini oameni cumsecade – adică cum se cade. Tot mai puțini oameni pricepuți la ceva folositor. Tot mai puțini oameni de caracter. Tot mai puțini oameni devotați comunității. Fiindcă într-o conspirație suprapartinică a mediocrităților, acești cei tot mai puțini sînt împinși la mantinelă după ce sînt folosiți la vopsitul gardurilor în spatele cărora pîndesc nu leoparzi – ar fi bine! –, ci hiene în haită.
Îi găsești în toate partidele – la alegeri ajung pe locuri eligibile. Dacă nu prind Parlamentul sau Primăria sau Consiliul Județean ajung directori. La spitale. La școli. La inspectoratele școlare. La companiile statului. La instituții inventate pentru de-alde ei, specializate în tăierea frunzei la cîini. La regiile statului. Oriunde pot fi numiți de sus sau desemnați cîștigători de concursuri aranjate.
Cum nu oferă nici o garanție cu CV-urile lor, pentru ei trebuie să garanteze altcineva. De multe ori, însă, cei ce garantează pentru ei sînt confecționați din același material, dar pricepuți să-și ascundă bubele din cap.
Ce știu să facă? Parandărături: pentru asta sînt selectați la partid. Să se lase corupți, tot pentru partid. Să sape găuri la buget, pentru noi. Falimente, tot pentru noi. Dar mai ales să producă haos, încît România a devenit o țară periculoasă pentru locuitorii ei, o țară a abandonurilor școlare și a analfabeților funcțional cu doctorate. O țară din care mulți dintre cei buni pleacă, iar cei care rămîn o fac pe riscul lor.
