Sînt mai mult ca sigur că nu ați auzit niciodată despre un tînăr profesor cu numele din titlu. Nu-i nimic. Am auzit eu și o să dau mai departe, pentru că merită. Așadar, dl Warren Smith este (era, mai bine zis) profesor de „content creation“ la o universitate. Mie, unuia, cînd aud de „creator de conținut“, îmi vine să pun mîna pe bormașină. Dar, ca să nu se zică despre mine că-s împănat cu prejudecăți, am stat să îl ascult cîteva momente, înainte de a-i trage o smetie virtuală. Știți, noi (nu numai românii, dar toți oamenii din univers) sîntem cei mai tari, cei mai inteligenți și primii pe ramură. Abia așteptăm să punem pe cineva (oricine) la punct și să-l tăvălim în păcură și pene. Dar n-am avut noroc, din simplul motiv că am fost martor la o discuție „socratică“.
Tînărul profesor este întrebat de un student (chipul studentului nu apare, i se aude numai glasul – și e foarte bine așa, o să vedeți de ce) cum judecă în acest moment seria de romane Harry Potter, avînd în vedere transfobia autoarei, J.K. Rowling. În loc să se repeadă ca un taur asupra cîrpei roșii, proful își întreabă studentul de unde știe că autoarea e transfobă. Primul răspuns al studentului e că toată lumea știe asta. Și Smith insistă să i se aducă o dovadă mai clară, mai limpede decît un zvon. Îndemnul era să vedem cum gîndim, nu ce anume gîndim. Imediat am ciulit urechile. Semăna atît de tare cu parada românească a bîrfelor, a calomniilor, a bulelor atotștiutoare… Junele s-a dus să caute și a venit cu un citat care apărea deseori în bulele acuzatorilor. Iată-l: „Îmbrăcați-vă cum vă place, numiți-vă cum vă place, culcați-vă cu orice adult care consimte, trăiți cea mai bună viață în pace și siguranță, dar nu puteți forța femeile să își piardă locul de muncă pentru că afirmă că sexul este real“. Întrebarea socratică vine imediat: „Crezi că e un enunț intolerant?“. Iar studentul pare să se scarpine-n cap și să judece fraza pe toate părțile. „Păi… a fost categorisit ca transfobic… Dar, în ceea ce mă privește, nu prea am o opinie, dar o serie de oameni au afirmat-o.“ Smith încearcă atunci să separe părerea altora de analiza pe text a subiectului. Vede ceva problematic? Se pare că da. Și profesorul întoarce fraza ca pe o mănușă. Este oare permis ca cineva să își piardă job-ul pentru că afirmă că sexul (adică genul anatomic) este real? Este ceea ce spune o femeie o manifestare transfobică? Ciudat, dar studentul cade imediat de acord. Afirmația că „sexul e real“ (și nu un construct) i se pare în logica vieții. Nu, nu e transfobic. Și merge mai departe. Constată cu uimire că această frază, care a fost pusă ca ecuson al vinovăției autoarei, nu îi contrazice cu nimic convingerile. Acesta e momentul iluminării socratice. Dar, spre deosebire de maestrul antic care își aducea adversarii într-o stare de neputință, aici schimbarea de opinie vine firesc.
Dar iată că (forțată de șuvoiului atacurilor care au împresurat-o) J.K. Rowling a postat un soi de disclaimăr. Citez: „Respect dreptul oricărei persoane trans de a trăi în orice mod care i se pare autentic și confortabil. Voi manifesta alături de voi dacă veți fi discriminați din cauza faptului că sînteți trans. În același timp, viața mea a fost spulberată pentru că am afirmat că sînt femeie. Și nu cred că e vreo urmă de ură în ce spun“.
Warren Smith intervine și pune totul în ramă. Așadar unii au dreptul să spună cine sînt, alții, dacă nu se înscriu în aceeași categorie agreată, nu. Dimpotrivă. Devin dușmani publici. Trăiește-ți viața, dar nu mă obliga să nu mi-o trăiesc pe a mea.
Cam atît. Sper ca orice om cu capul pe umeri și cu o țîră de creier în cap să constate că atît postările scriitoarei, cît și maieutica profesorului nu au nimic disprețuitor, agresiv, gregar și nedrept. Nu exclud posibilitatea ca în spatele cuvintelor să se afle resentimente grele. Numai că în judecata noastră nu merge cu bănuieli, cu supoziții, atîta vreme cît nimic din istoria unui personaj nu ne împinge într-acolo. Dacă un politician a făcut una, două, zece, o sută de gafe, de prostii, de miștouri, dreptul lui la apărare e redus drastic. Însă întîmplarea de mai sus îmi aduce aminte de realitatea românească. În spațiul nostru neaoș circulă, ca niște cîini vagabonzi, tot soiul de acuzații. Politice, sociale, morale, economice. Ele cîștigă notorietate și adepți, iar cei care se împotrivesc, un rău nume. Îmi aduc aminte cu amărăciune cum am fost acuzat de susținerea pedofiliei, iar amicul Marius Chivu, de susținerea violenței împotriva copiilor. Orice apărare, orice explicație, orice ilustrare corectă a evenimentelor au fost șterse cu buretele, astfel încît numele noastre au fost acoperite cîțiva ani de mîlul calomniei. Vechi amici au decis că nu mai meritam nici măcar „bună ziua“.
Uneori, tartorii societății decid că niște oameni trebuie eliminați. Ăia-s dictatorii. Alteori, însăși societatea decide să-și anihileze membrii, pe baza rasei sau a credințelor. E mult mai înspăimîntător, pentru că teama nu mai are obiect, devine difuză și permanentă. Oricine poate fi denunțătorul tău.
Iar tînărul domn Smith a fost dat afară de la universitate.