În fotbal îmi plac posedații. Cei care se tîrăsc în genunchi, cu umilința penitenților din templu, și care fac piruete de fericire ca dervișii rotitori. Asta îmi aduce aminte de spiritul răposatei echipe Progresul București, echipa frizerilor și a ultimelor licăriri ale inițiativei particulare din România, de pe vremea cînd campionatul de fotbal se tranșa între Dinamo și Steaua. Căci la Progresul n-ajungea să joci bine și nici să ai stropul de noroc care adesori înclină balanța unui meci. Trebuia să speri de fiecare dată într-o minune. Adică să te arbitreze corect arbitrul și să nu primești mesaje de sus că trebuie să pierzi dacă nu vrei să retrogradezi. Ceea ce se întîmpla și la Rapidul în care Șumudică juca pe teren, iar geamgiul Mincea dirija galeria din tribună.
Cînd îl văd acum pe Șumudică dansînd, țopăind și dîndu-se cu tîrtița de pămînt pe marginea terenului, îi recunosc pe vechii șamani ai Rapidului, pe Tudorică Trompetistul și pe Tamango din anii lui de glorie, dar și pe Țiți Bulancea, care a crescut în poartă la Progresul și care, la un penalty mincinos, s-a întors cu curul la executantul loviturii, de l-a dat arbitrul afară pe Bulancea de pe teren pentru „atitudine nesportivă”, în timp ce chibiții l-au trecut în rîndul sfinților în viață.
De ce să nu recunosc, atunci cînd Șumi a ajuns la Astra din Giurgiu, echipa inventată de Ioan Niculae, mogulul care și-a împăiat elefantul împușcat în Africa, am crezut că n-a făcut asta decît ca să-i ia banii lui Niculae. Or, ce să vezi, Șumudică, în loc să se care de la Astra cînd mogulul a ajuns la pîrnaie, cum ar fi procedat orice mercenar cu scaun la cap, s-a pus pe treabă, făcînd din jucători o echipă și, dacă patronul tot nu mai putea să-i dea indicații prețioase, a luat echipa pe cont propriu, animat de vechile miracole din Giulești și de boala lui cronică pe Dinamo și pe Steaua.
Ca s-o zicem pe-a dreaptă, celor mai mulți dintre cei tot mai puțini care mai avem nebunia fotbalului în sînge, Astra nu le spune mare lucru. Dar în nebunia exuberantă a lui Șumi e ceva de Mesia, într-un fotbal în care dau tonul zarafii și fariseii.