– Dați-i un jinars! Un jinars! O țuică, să doarmă! – urlă un gras transpirat, pe al cărui cap diform stă o pălărioară cu bandă tricoloră.
– Lasă-i, dom’le, că așa se plânge ei! – corectează o madamă cu freză de găină sărită de pe ouă.
I-o fi rău de la viteză? De la drumul nostru românesc și superb? De la microbuzul ăsta mirobolant, cum n-a văzut vreodată?
O domnișoară din spatele microbuzului, înarmată cu trei cuvinte în limba engleză, vine să dea o mână de ajutor. Suferinda e așezată pe un scaun mai în față, chiar lângă șofer. Toată lumea speră să nu ne oprim din două în două minute.
– Cum să îți fie rău? Ăștia nu știe să călătorească! Așa e iei!
Nimeni nu-și pune problema că microbuzul ăsta, altfel destul de decent, nu pare dotat cu aer condiționat. Sau, dacă există, e atât de discret că transpirăm cu toții de emoție că, cine știe, poate, cândva, ne va deranja cu o adiere rece.
Totul a pornit de la două nefericite nepaleze, urcate la Sibiu. Una dintre ele ceruse șoferului să tragă pe dreapta, că îi e rău, la doar câteva minute de la plecare. Ceruse e mult spus, că cele două vorbesc engleză cum știe Simion fizică cuantică, în timp ce șoferul nu se poate exprima în limba lui Shakespeare, că trebuie să țină mâinile pe volan.
După nici câteva minute, situația se liniștise. Pentru fata din Nepal, mutată mai în față. Nu mai trebuie să oprim, dar nici în liniște nu putem merge, căci dolofanul tricolor și găina opărită s-au pornit pe dezbătut.
– E sărăcie mare în Nepal, știe el.
– Dă-i încolo, că vin aici și câștigă mai mult decât noi, zice ea.
În câteva minute, apele dezbaterii se despart în două. Nepalezii ăștia sunt fie niște suboameni, demni de milă, fie niște profitori ai bogăției românești. Pe ei și pe mama lor!
Mă rog, s-a mai continuat și pe alte teme, dar cum de dormit nu se mai pune problema, am scos laptopul și căștile. Și muzică. Nu de alta, dar mi-e că mă înfig și eu în dezbatere și leg găina de un scaun cu bentița tricoloră a grasului…