A-nceput de ieri să cadă un primar. E suspendat. Procurori s-au răzbunat pe edili. Dar stau grămadă peste stat. Iarna pe ulițele bucureștene, dragi copii, ne face să recităm aceeași poezie sezonieră, veche de cînd există noua democrație post-decembristă: Ce fac autoritățile? Dacă tot vă frămîntă întrebarea, să știți că fac bine-mersi, ceea ce vă dorim și vouă. Fostele autorități cochetează cu mersul la răcoare, adică mai la căldurică decît în traficul rutier, pe frigurile astea. Actualele autorități nu demonstrează c-ar avea prea mare autoritate sau faimoasă competență tehnocrată. Nici ăștia, nici ăilalții n-arată că le-ar păsa prea mult de bietul om și cetățean. Poa’ să ningă, poa’ să plouă, li se rupe. Habar n-au ce înseamnă să n-ai un acoperiș deasupra capului.
Noi am aflat – și ne deranjează aspectul, pînă la durere. Fiind imposibilă omologarea, vom rămîne fără acoperișul de pe Arena Națională. Pînă îl înlocuiesc cu altul, mai european și ignifug, stop joc! Arena a costat spre sfertul de miliard de euroi, cam de două-trei ori mai mult decît fusese licitat contractul inițial. Ei, și aici vine de se leagă, ca temă de sezon. Iarna nu-i ca vara, dar deszăpezirea e ca iarba de pe National Arena. În principiu, sună bine. E înțelept să plătești din vară intervențiile de la iarnă, la fel și cum nobil e să ai un stadion care să reprezinte Capitala țărișoarei noastre, membră UE și UEFA. Doar că, de la principiu la realitate, se schimbă mereu regulile, în timpul jocului. Cînd vine în sfîrșit viscolul, se gripează utilajele. Cînd să vină vremea de jucat, descoperi beleaua cu copertina. Și nu se mai joacă. Totul, pe bani frumoși, din buzunarul contribuabilului. Noroc că, după viscol, vine gerul. Vom aluneca mai ieftin în București decît pe pîrtii și la patinoarele supraevaluate ale Elenei Udrea. C-așa-i în sportul hibernal. Așa-i la noi, în țara unde multe idei principial bune ajung să fie aplicate pervertit – de la dezvoltare sau descentralizare pînă la premierea campionilor olimpico-mondiali sau implicarea autorităților locale în fenomenul sportiv. Restul, alea cu Marica la Steaua sau Mutu la Tg. Mureș, sînt doar povești mondene, de spus la gura sobei.
În toate astea există și o parte chiar bună, nu numai pentru agricultura extensivă. Mantia groasă de omăt protejează nu doar sămînța viitoarei recolte, ci și gazonul peticit de pe National Arena, cîrpit tradițional pe o tarla de nici două pogoane (măsoară aproximativ 100 x 60 m). Sigur, pare scump, da’ se merită, e un produs bio-eco, traficat în România. Dacă dă Dumnezeu să mai și plouă un pic prin aprilie-mai, ne-am scos, se face porumbul și avem mălai. Hai, Doamne-ajută, să fie bine și la vară nu exagerat de cald!