Persistența memoriei de Salvador Dalí. Atunci când Dalí și-a uitat ceasurile la soare, primul lui gând a fost că n-o să iasă nimic bun din toată povestea asta. Un ceas topit nu mai funcționează cum trebuie, chiar dacă-l pui pe urmă la frigider. E ca o bucată de ciocolată. După ce a apucat să se topească, și-a schimbat forma și, chiar dacă se-ntărește pe urmă, nu mai revine la forma lui inițială. De supărare, Dalí s-a apucat să picteze ceasurile, ca să le trimită apoi la reparat, cu tot cu peisajul deșertic în care le lăsase la soare cât el a călărit în voie un elefant cu picioroange care călca pe suprafața unei mări survolate de tigri.
Domnișoarele din Avignon de Pablo Picasso. Atunci când le-a zărit pe tinerele fete, Picasso a încercat să intre-n vorbă cu ele și chiar i-a reușit. Ca dovadă, a aflat de unde sunt. Cert că e nu le-a și văzut goale, pentru că nu le-ar mai fi desenat ca pe niște figuri geometrice care au suferit un accident de motocicletă.
Școala din Atena de Rafael. În ziua de azi, ne gândim că Platon și Socrate erau niște titani ai filosofiei și ai cunoașterii, dar lucrurile nu stăteau deloc așa. Pictura lui Rafael ne arată că la Școala din Atena era o debandadă totală: elevii se-ntindeau pe jos, în calea profesorilor, veneau la ore îmbrăcați în cearșafuri colorate și se certau între ei mai ceva ca la piață. Nu e clar ce carte se-nvăța acolo, dar nu mai miră pe nimeni că Socrate nu știa nimic.
Autoportret de Vincent van Gogh. E doar un selfie pe care și l-a făcut Van Gogh ca să vadă cum îi stă cu o singură ureche. I-a plăcut, așa că și-a tăiat-o. Greșeala lui e că a presupus că toată viața lui oamenii se vor uita la el din semiprofil.