Caţavencii

Tanti Ibi, din Saschiz: „La mine omul nu vine numai să mănînce, vine să audă și o poveste”

În prima zi a infotrip-ului de Mureș, am fost invitați pentru prînz la un punct gastronomic local din Saschiz, acasă La Tanti Ibi. Pe lîngă experiența culinară deosebită, mi-a plăcut și mesajul brodat pe șorțul bucătăresei noastre: „Mănîncă la mine, că altfel murim de foame amîndoi”.

V-aș ruga să vă prezentați și să ne spuneți un pic despre acest punct gastronomic local.

Mă numesc Macarov Ibolyka, sînt născută și crescută în comuna Saschiz, județul Mureș. O vreme am locuit în Italia și cînd m-am întors, am început să mă gîndesc ce să fac în momentul ăla. Și încet, cu anumite idei (povestea este destul de lungă), am gîndit să-mi îndeplinesc un vis pe care îl aveam de cînd eram copil: să am un laborator de cofetărie, dar între timp gătitul a avut o preponderență mai mare în pasiunea mea decît prăjitureala, deși îmi place și aia.

Și încet-încet m-am apucat de gătit un drum greu, un drum lung. Acum sînt în curs de acreditare, sper din toată inima să reușesc, pentru că m-am străduit foarte mult. Și am început să gătesc. Am un concept și idei personale pe baza cărora gătesc: la mine omul nu vine numai să mănînce, vine să audă și o poveste. Pot să-i povestesc și despre mîncarea pe care o mănîncă, și despre cum se trăiește aici, la noi, și despre ceea ce sîntem și facem noi, cei de aici. Îmi place să adun lumea la un loc; după cum ați observat, nu am mese mici, am mese lungi, la care oamenii să se așeze împreună, pentru că este foarte important să socializeze. Cred că mîncatul împreună e cel mai frumos lucru de pe lume care se poate întîmpla și unde este imposibil ca oamenii să nu se împrietenească. Nu există să ne așezăm la o masă și să nu se întîmple asta: chiar dacă sîntem nervoși la început, în momentul în care am început să mîncăm, veselia a apărut. socializeze, pentru că lumea nu mai este obișnuită să socializeze. Acum, da, într-adevăr, la masă, măcar atît se face. E un pic, nu e mult ceea ce fac, dar picul ăsta îmi aduce și mie satisfacție, și cred că și celor care îmi trec pragul.

Soțul meu zicea, în zilele trecute: „Nu ar trebui să mai facem o sfeștanie la casă?”. Am zis: „Da, tu n-ai văzut că în ultima vreme casa noastră este deja binecuvîntată? Prin toată lumea care vine cu atîta energie, indiferent cu ce energie intră pe poartă, în momentul în care stă o jumătate de oră, o oră, și cînd iese, deja totul este schimbat”. Deci toată energia asta ne-o transmite nouă mie, familiei, deci e extraordinar. E o chestie care, nu știu, pe mine mă ține foarte vie și îmi oferă o mare satisfacție.

Povestiți-ne despre bucatele pe care ni le-ați servit astăzi. Ce rețete? Ne spuneațisînt interpretate personal.

Rețetele sînt personale; adică, în ce sens? În sensul în care, sigur, puteți mînca și în alte părți… dar au amprenta mea. Eu tot timpul spun că fiecare casă are o identitate. Exact ca și un pictor care își pune semnătura pe un tablou, exact așa ne punem noi, fiecare gospodină, semnătura pe ceea ce gătim în casă. Important e să gătim, asta e cel mai important; vorba mamei mele: „Să nu ne otrăvim familia!”. Deci să avem grijă cu ceea ce le oferim oamenilor să mănînce; și nouă, și lor. E foarte important. Ar trebui ca toată lumea să încerce să respecte lucrurile astea și să înțeleagă că, așa cum mie îmi place să mă duc să mănînc undeva și să am încredere în ceea ce mănînc, exact așa să-i ofer și eu persoanei care îmi calcă pragul, același respect, indiferent de statutul ei. Că mai sînt discuții: „A, au bani…”. Nu-i întrebăm la poartă cîți bani au, pentru că, pînă la urmă, nu ne interesează. Pentru noi, omul ne-a trecut pragul, trebuie să ne închinăm în fața lui, simbolic spun. Deci trebuie să avem un anumit respect pentru cel care vrea și îndrăznește să încerce o altă modalitate de a mînca.

Asta este, de fapt, esența ospitalității.

Da, este, și la noi în Ardeal e foarte puternică. Acum am în lucru un tablou foarte interesant cu tot ceea ce sîntem noi, ardelenii, ceea ce ne reprezintă în materie de ospitalitate. E foarte fain.

Revenind la meniu, vă rog să ne spuneți ce am mîncat.

În meniu ați avut o ciorbă țărănească cu fasole verde, legume și carne de porc, la care chiar am folosit produse din grădina mea (pentru că am mai avut produse congelate de la recolta trecută, iar acum, în curînd, le voi avea pe cele proaspete). Și ați avut un șnițel în ceapă (în limba maghiară, rostélyos se numește), în care a fost și carne, și ceva legume, care au dat în final un sos extraordinar cu tăiței de casă. Și regina, desertul: lichiu cu urdă, care reprezintă exact zona în care sînteți și despre care v-am povestit și anterior că este o prăjitură care ne-a bucurat copilăria, sărbătorile, nunțile, toate. O prăjitură care, avînd atîtea ingrediente bune, mai demult era considerată prăjitură de sărbătoare.

Era un altfel de mod de a mînca pe vremuri și despre asta putem vorbi foarte mult. Erau mîncăruri care se făceau în cursul săptămînii, mîncăruri care se făceau de sărbători, duminica, mâncîruri care se mîncau vineri, mîncarea de miercuri… Deci mai demult erau alte reguli în mîncare și din multe motive erau regulile astea. Acum sînt la îndemînă și e un lucru extraordinar de bun să poți să faci toate lucrurile astea, dar important este să gătim și să încercăm să ne facem timp ca să trăim un moment ca ăsta. Oriunde mergi în lumea asta, să încerci să guști ceva din ceea ce au ei. Și aici ați gustat ceva de la mine, deci de la mine personal.

În rest, sîntem și organizate ca femei, avem o organizație frumoasă: Vecinătatea Femeilor, despre care vorbesc întotdeauna, pentru că o mînă de femei facem atîtea lucruri bune și frumoase care chiar ne încîntă. Chiar dacă în anumite momente discutăm, avem momente de tensiune cînd organizăm, cînd vine lumea și ai impresia că nu faci față, sînt toate lucrurile astea… La final, cînd vezi că totul a ieșit bine, îți oferă o satisfacție extraordinară. Să vedeți grupul nostru de WhatsApp după sărbătoare: plin de inimioare, toată lumea cu „Felicitări, fetelor!”. Deci e un lucru extraordinar.

Ca să înțeleagă cei care citesc: deși e vorba despre același lucru, că mîncăm la o masă ca să ne potolim foamea, această experiență este total diferită de a mînca la un restaurant.

Da, este diferită pentru că e altceva; altfel se mănîncă, altfel se socializează… Este altceva, deci nu este același lucru. Nu că restaurantul, Doamne ferește, nu ar fi o opțiune foarte bună! Asta este o alternativă și sîntem mici noi nu putem lucra la un nivel comercial și nici nu cred că ar fi nevoie să devenim comerciali. Trebuie să rămînem ceea ce sîntem, sper din toată inima. Faptul că, odată ce începi să devii comercial și așa, nu mai poți să ai lucrurile astea, se pierd.

Un mesaj pentru următorii dumneavoastră oaspeți?

Pentru următorii mei oaspeți: să vină, eu îi aștept cu drag și cu zîmbetul pe buze! Cei care au mai fost mă știu cum sînt, iar cei care nu au fost, cu siguranță, o să mă cunoască.

Mulțumim mult. Sărut-mîna pentru masă!

Cu mare drag, să vă fie de bine!

Exit mobile version