Eram în parc, holbîndu-mă ca toţi turiştii din Dorohoi la cuşca păunilor, cînd deodată aud răcnindu-se ascuţit din spatele meu: „Tatiiiii, uite curcaniii!!!“.
Mă uit speriat la păuni, păunii se uită miraţi la mine, apoi mă uit la „tati“ puştiulicului strigător care, zdrobit de căldură, tocmai îşi scotea cămaşa de pe el, rămînînd la bustul gol. „Nu e curcani, Roberto, e fazani!“ În gîndul meu, „Norocul lor că sînt fazani, că dacă erau curcani…“.