Duminică am luat un taxi de la mine, din Ghencea, ca să ajung undeva spre Victoriei.
M-a ocolit puţin taximetristul, ca să-mi arate, pe banii mei, podul Basarab. Eram cu atît mai entuziasmat, cu cît nici taximetristul nu-l văzuse. Nu era nici dracu-n tot oraşul, doar noi doi, gonind pe pod cu staţia dată la maximum şi cu pletele în vînt – eu, că el era chel. Cînd am ajuns în partea cealaltă a podului, se uită la mine şi, cu o voce dedată de mică tutunului şi alcoolului (sau pur şi simplu mîncase chiar în ziua aia două tone de îngheţată, deşi asta nu explica relieful accidentat al feţei), îmi zice: „…Occident!“.