E război, Ioane, e război, Vasile, e război, Gheorghe. Dar nu este război chiar la noi în țară. Este război la granițele noastre, uneori mai aproape, uneori mai departe. Nu putem nega asta, nu putem nega nici că situația nu este deloc roz și că, într-un fel, cu explozii de rachete și drone la Izmail, la doar 500-600 de metri de malul românesc al Dunării, nu prea ar trebui să ne relaxăm.
Dar nu este război la noi în țară, toți pretinșii responsabili de bunul mers al țărișoarei ne asigură că suntem bine, safe și nu avem de ce să ne facem griji. Prin urmare, nici nu ne facem și încercăm să ne ducem viața la fel ca înainte. Ne mai lovim de produsele care vin din Ucraina și inundă piața românească, mai facem față, mai ușor sau mai greu, cheltuielilor pe care ni le provoacă și nouă războiul, ne împrumutăm sume colosale pentru a cumpăra armament de care avem sau n-avem nevoie. Speriați de pățania ucrainenilor, ne înarmăm accelerat, nu neapărat și inteligent. Dar despre asta am mai vorbit.
Nu știm, nici astăzi, la doi ani și jumătate de la începerea invaziei rusești în țara vecină, cum și în ce sumă a ajutat România Ucraina. Avem vagi estimări ale eforturilor financiare făcute cu primirea refugiaților ucraineni, știm că există pierderi mari ale agricultorilor români, cel puțin în anii 2022 și 2023, provocate de prețul scăzut al produselor agricole care teoretic doar ne tranzitează țara. Nu știm, însă, valoarea ajutoarelor militare, nu știm ce armament și ce muniții am livrat, cât au costat ele și de unde am luat banii. Știm doar despre sistemul Patriot donat, dar nu avem informații despre alt armament la care am renunțat pentru a satisface cererile ucrainenilor. Și, oricât de discreți am vrea să fim, nu e absolut deloc normal să nu știm cum sunt cheltuiți banii noștri.
Dar și mai anormal este să nu fim înștiințați de restricțiile pe care ni le impune războiul în propria noastră țară. În Dobrogea de Nord și nu numai, de exemplu, se practică un bruiaj agresiv al sateliților GPS. Nu permanent și nu neapărat pe perioade mari de timp, dar acest lucru nu este făcut public și nici nu a fost făcut public niciodată.
La ce ajută bruiajul sateliților GPS? Teoretic, el nu este de nici un folos în cazul unei țări care nu se așteaptă să fie atacată. În cazul în care, însă, o țară are astfel de temeri, cum că ar putea fi ținta unui atac aerian din partea vreunui agresor, bruiajul sateliților GPS îngreunează astfel de atacuri, afectând sistemele de ghidare ale rachetelor, dronelor și avioanelor militare. Vorbim, desigur, despre armamentul și echipamentele militare din ultimele generații, care folosesc GPS-ul pentru găsirea și atingerea țintelor. Multe dintre dronele care sunt folosite de către ruși împotriva Ucrainei sunt mult mai simple, mai rudimentare, și de acea reușesc să ignore cu succes bruiajul realizat de către ucraineni. Atunci când o coaliție internațională a declanșat represalii asupra Siriei, ca urmare a folosirii armamentului chimic împotriva civililor, sistemele de bruiaj puse la dispoziție de către ruși regimului lui al-Assad au reușit să facă să rateze țintele peste 85% din rachetele folosite de către americani, englezi și francezi.
Informarea publicului asupra faptului că într-o anumită zonă se folosesc sisteme de bruiaj nu ar trebui să aibă impact negativ asupra capacităților de apărare ale unei țări. În schimb, a nu informa publicul asupra faptului că într-o anumită zonă se practică un bruiaj agresiv, chiar și pe timp de pace, poate afecta viața civililor în nenumărate feluri.
Echipamentele agricole moderne, de exemplu, de la tractoare la cele mai sofisticate combine, folosesc la greu semnalul GPS. Bruierea acestuia scoate aceste echipamente agricole din uz pe întreaga perioadă a funcționării aparaturii de bruiaj.
Dronele civile, folosite în diverse scopuri, de la cele recreative la cele profesionale, sunt, de asemeni, scoase din uz. Problema apare atunci când bruiajul începe exact în momentul în care respectivele drone se află în zbor. Fără absolut nici un avertisment, operatorii pierd controlul asupra dronelor, în zone în care le era permis zborul, în care nu aveau nici o restricție și pentru care aveau și autorizație de zbor. Pierderea controlului, subită, duce de cele mai multe ori la distrugerea echipamentului sau la pierderea acestuia.
România nu este în război și sperăm să nici nu intre în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Într-o țară guvernată de legi civile, care nu se află nici măcar în stare de urgență sau de necesitate, civilii ar trebui informați dacă apar restricții de ordin militar în anumite zone.
Cum ar trebui informați, cu prioritate, militarii trimiși în diverse misiuni, a căror viață depinde de semnalul GPS, de exemplu. Căci nu doar dronele civile sau militare pot fi afectate de absența acestui semnal, ci și, de exemplu, un avion MiG 21 LanceR sau, de ce nu, un elicopter de salvare trimis noaptea în misiune..
Chiar, mai știți ceva despre dublul accident aviatic de lângă baza Mihail Kogălniceanu, din primele luni ale războiului?