Să nu mai spui că n-am avut răbdare,
fiindcă-am avut răbdare să te naști
și-am așteptat apoi să crești mai mare,
să-ți iei rochiță roșie de Paști
și să ucizi încă din clasa noua
un escadron de labagii timizi
care rîvneau să-ți bea din palme roua
cum e rîvnit salcîmul de omizi.
Și-apoi să mai comiți un rînd de crime,
cu-otrava dulce-a trupului ceresc,
cînd progresista noastră studențime
dansa de unu Mai muncitoresc,
pe stadion, cănd tu făceai șpagatul
ca un omagiu-al Marelui Cîrmaci,
m-am hotărît să las în urmă satul,
numai să mor la tine între craci.