Să nu mai spui că n-am avut răbdare,
fiindcă-am avut răbdare să te naști
și-am așteptat apoi să crești mai mare,
să-ți iei rochiță roșie de Paști
și să ucizi încă din clasa noua
un escadron de labagii timizi
care rîvneau să-ți bea din palme roua
cum e rîvnit salcîmul de omizi.
Și-apoi să mai comiți un rînd de crime,
cu-otrava dulce-a trupului ceresc,
cînd progresista noastră studențime
dansa de unu Mai muncitoresc,
pe stadion, cănd tu făceai șpagatul
ca un omagiu-al Marelui Cîrmaci,
m-am hotărît să las în urmă satul,
numai să mor la tine între craci.
1.356 de vizualizări
Fain. Am citit-o și recitit-o. De trei ori!
Splendid; dar să nu stai aproape de firul apei… Bunica ne învăța să nu ne uităm în fântână, că acolo e ,,fata apii”,care te trage în adânc… De câte ori ne aplecam pe marginea fântânii, o vedeam pe fata apii și era destul… Felicitări pentru tot ce scrii…
AI: Te-am iubit copilă și tu m-ai lăsat să mor între cracii lumii.