Aseară, cu vreo oră şi ceva înainte de miezul nopţii, lebedele lui Igaş se pregăteau să facă ordine în Piaţa Universităţii. Primiseră ordin să degajeze pramatiile ochelariste ce urlau piţigăiat că vor libertate. Hipsterii purtători de pancarte, veniţi să susţină societatea civilă, enervau la culme autorităţile. Era cazul ca studenţii să-şi bage minţile în cap şi meagă spre cămine, că poate aveau de învăţat. Cîteva doamne, ieşite cu blănurile de duminica, prea se credeau la parada modei. Ochelarişiti ca mine, fără ochelari la ochi, mai multe tinere firave, dementul ce urla în contra-timp şi cerea doar demiterea lui Mircea Sandu, un mănunchi de reporteri şi încă nişte atîrnache rămaşi prin piaţă de la Revelion, urma să fim antrenaţi la proba de 100 de metri fugiţi degeaba.
Totul din cauza unora, suporteri ai echipelor de fotbal, ultraşi sau jandarmi deghizaţi în ultraşi, depinde pe cine întrebi. Eu unul am văzut şi-un ultras, deşi alţi jurnalişti de pe-acolo se jurau pe roşu că cei care i-au provocat pe jandarmi desfiltraţi erau de fapt poliţişti infiltraţi. Ce-i drept, eu mă mă mai uitatm şi după gagici protestatare, aşa că orice e posibil. De-o dată, dinspre bradul din bile de la giratoriu s-a pornit vălmăşeala. Am fugit vreo 5 metri cu spatele după care, în strigăte de huo, m-am oprit. Iar restul mulţimii ce alerga s-a oprit după mine. Sau invers. Pentru o secundă mi-am mutat ochii din bucile unei protestatare de weekend ce-şi adusese gagiul străin să vadă cum se distrează românii şi am ales, strategic, o colină pe care să mă regrupez. Undeva la ceas, lîngă fîntînă mi-a părut locul potrivit. Încă vreo cîteva minute şi spiritele uşor calmate aveau să se înfierbînte din nou. Veneau ţestoasele. Nişte unii s-au apucat să mute în stradă baricadele de fier instalate de jandarmi la marginea străzii. Scandările de fără violenţă! fără violenţă! studenţilor din zona fîntînii nu treceau prin casca groasă de ninja înarmat cu pulan.
În alte cîteva minute o ceată de ţestoase era la cîţiva metri de noi. Cîteva fete, eu şi încă nişte cîţiva, cam cu acelaşi fizic impresionant ca al meu, am luat-o spre Romană. Dacă ne-am fi încordat toţi, cred că am fi putut încetini măcar un hăndrălau al Jandarmeriei. Din partea cealaltă venea însă un alt batalion de ţestoase. Am vrut să schimbăm din nou direcţia, dar era deja prea tîrziu. Eram încercuiţi în jurul fîntînii. Ţestoasele din plutonul doi urlau în spate!, în spate!, ca nişte roboţi cu circuitele arse, fără să realizeze că nu aveam unde să mai mergem în spate şi că, dacă ne mai împingeau puţin, riscam să ne luăm unii pe alţii în cîrcă. În ceea ce mi s-a părut un moment de magie, sau intervenţie divină, batalionul doi de ţestoase s-a oprit iar un ninja cu meniu în limba română a silabisit: femeile şi copii să treacă!. Am vrut să zic ceva cu voce de femeie, dar copilul din mine se căcase deja pe el de frică. Apoi am auzit pe cineva de lîngă mine zicînd că-i de la presă şi-apoi pe un ţestos că-l întreabă de legitimaţie. Pînă să caut eu prin buzunare s-a auzit din nou vocea jandarmului: înaintaţi în spate! spre lateral! În condiţii normale aş fi analizat logic îndemul cu înainte-n spate-n lateral. Nu era înscă locul şi nici cazul. Vreo cinci tineri ne-am cantonat pe marginea fîntînii şi ne-am apucat să sunăm care pe cine apucă. Cred că lîngă noi era şi un poliţist civil, căci la un momentdat l-am auzit zicîndu-ne să stăm liniştiţi, după care s-a dus şi a vorbit ceva cu ţestoasele. În cîteva minute întreg plutonul a făcut cale întoarsă. Poate că jandarmul în civil auzise despre mine iar ceilalţi s-au morcovit şi au început s-o ia la alergat spre Romană. Sau poate din cauză că acolo se dădeau nişte lupte cu unii mai recalcitranţi. Cine ştie?! Am mai dat o tură pe Magheru, pînă spre Romană.
Pe drum eram doar jurnalişti, vreo cîţiva gură cască şi o armată de jandarmi. Cîteva altercaţii, un tip cu dizabilităţi ce s-a aruncat din scaunul cu rotile, în mojlocul străzii – moment de maximă atenţie pentru cohorta de jurnalişti – şi în rest linişte. Ţestoasele înăbuşiseră răsmeriţa. Tolăniţi în fotolii din piele de şinşilă, Igaş, Boc şi gaşca din Guvern se felicitau probabil reciproc. Dar nu-i nimic. Azi e o nouă zi. O nouă zi în care tineri, bătrîni, circari şi filosifi, studenţi şi pensionari au să se strîngă din nou la Universitate. Şi, vorba unui protestatar mai supărat, peste care trecuse tăvălugul de jandarmi: “băi, de-atîtea ori o să venim aici, pînă vă obosiţi să ne mai bateţi”.