Cînd te apropii vertiginos de 40 de ani, începi să-l priveşti cu o îngăduinţă amuzată pe fostul premier Petre Roman (66 de ani) care-şi cultivă încă, c-o încăpăţînare doar pe jumătate ridicolă, trufia masculină, vopsindu-şi regulat părul. Ei bine, Stallone are 66 de ani. Chuck Norris – 72. Arnold – 65. Van Damme – 51. Dolph Lundgren – 54. Bruce Willis – 57. Pe 26 aprilie 2013, Jet Li împlineşte 50. Şi nici măcar Jason Statham nu mai e monumentul ăla de virilitate britanică din Lock, Stock and Two Smoking Barrels, din motive care ţin, în parte, de femeile de la Hollywood.
Aşteptam, aşadar, cu îngăduinţă şi chiar c-un entuziasm bine temperat un film tembel, distractiv, exploziv, din categoria „guilty pleasure“, în care tătăiţii filmelor de acţiune să demonstreze că sînt încă în stare să se picteze pe faţă în culorile acide ale războiului fără să le crape ridurile. Că nu au uitat cum se kilăreşte contra cronometru un batalion de infanterişti în modul cooperativ sau chiar în aşa-numitul Rambo style (un om nervos împotriva unei armate), ca să folosesc terminologia jocurilor video action. Disponibilitatea era totală: am crescut cu Missing in Action, The Octagon şi Code of Silence (ca să mă refer doar la Chuck Norris), pe vremea cînd casetele video cu filmele de acţiune se traficau cu religiozitate, asemeni cartuşelor de Kent şi deodorantelor Fa. Iar studiourile luaseră, în fine, o decizie înţeleaptă: de data asta, regizorul nu era Sylvester Stallone, care îngropase primul The Expandables sub cinci basculante de moloz. Ci Simon West (Con Air, The Mechanic), un tip dintr-o bucată, care abordase genul action c-un heirupism furibund şi un stil vizual între nebuloasă şi kitsch, foarte potrivite cu starurile de pe afiş şi cutumele optzeciste ale genului.
Din păcate, istoria criminală se repetă. Stallone se dezlănţuie ca scenarist şi dă din nou cu filmul de pămînt. Episodul 2* – în care echipa lui Barney recuperează un munte de plutoniu sustras de la sursă, prin metode de-a dreptul criminale, de către villan-ul pe nume (pam, pam!) Villain (Van Damme) – nu e nimic altceva decît un furios spectacol de sunet (şi soundtrack), respectiv lumini (şi explozii). Dincolo de care există doar un montaj corect şi un scenariu atroce, care mizează prea mult pe îngăduinţa noastră, livrînd prea puţin umor (autoreferenţial) şi, mai grav, cele mai stupide dialoguri de la Rocky V încoace. Deşi posibilităţile erau, practic, inepuizabile, aluziile la viaţa şi opera ilustrelor personaje de pe generic sînt anemice şi subtile ca o rafală de Kalaşnikov într-o baie. Arnold execută vreo două variaţiuni pe tema „I’ll be back“. Chuck Norris spune bancul cu Chuck Norris muşcat de o viperă. La sfîrşit, Stallone se uită la o gioarsă de avion biplan şi spune: „That thing belongs in a museum“. „We all do“, punctează Arnold cu cinismul cuiva care a fost opt ani guvernatorul Californiei. Adevărul ăsta e, dar urmează The Expandables 3 (în care se-aude că va juca Steven Seagal) şi, de data asta, ştiu la ce să m-aştept. La Dispensables 3.
* Eroi de sacrificiu 2. SUA, 2012. Regia: Simon West. Cu: Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Chuck Norris, Dolph Lundgren, Jason Statham, Jet Li.
Dacă doriţi să recomand
1) La battaglia di Algeri / Bătălia pentru Alger (Italia-Algeria, 1965; regia: Gillo Pontecorvo). La Cinemax – sîmbătă, 1 septembrie, ora 2,30. Anul este 1957. Filmul (care nu s-a putut face în Franţa din motive evidente) e un clasic al cinema-ului politic şi se concentrează asupra liderilor algerieni ai Mişcării de Eliberare vînaţi de un general francez care exprimă plenar cam tot ceea ce urăsc din principiu stîngiştii din Hexagon. Adică vreo 70% din populaţie.
2) Goodfellas / Băieţi buni (SUA, 1990; regia: Martin Scorsese). La TCM – sîmbătă,
1 septembrie, ora 22. Acum cîţiva ani mi-am propus să revăd toate filmele lui Scorsese de dinainte de Aviatorul. N-am regretat. Vă sugerez să începeţi în forţă, cu acesta, şi să încheiaţi apoteotic, cu Taxi Driver.
3) Tuya de hun shi / Tuya îşi caută un soţ (China, 2007; regia: Quanan Wang). La TVR Cultural – vineri, 31 august, ora 22,10. Prin praful molcom al Mongoliei, Tuya îşi caută un soţ nou, care să-i suporte financiar familia. Pretendenţii vin, pretendenţii pleacă. Tot aşa şi registrele: dramă şi comedie, cum îi şade bine unui film care vrea să împace publicul şi criticii. OK, mai mult criticii.