Dacă ar fi să propun numai preferințe personale, aș recomanda filmul zilei doar de pe History, National Geographic sau Discovery World, mai ales că, presupunînd că nu vreți să revedeți Moby Dick (MGM) sau Sweet Bird of Youth (TCM), altceva nu prea mai e de văzut în seara asta la TV. Poate că o să ajungeți, din plictiseală, pe HBO Comedy la The Onion Movie, păcăliți de titlul care trimite cu gîndul la celebrul site de știri fake, ironii și sarcasme.
Pentru că filmul asta încearcă: să fie o parodie a știrilor – mai mult sau mai puțin – tabloide, o satiră a stereotipurilor socio-culturale într-o colecție de scheciuri pe diverse teme (conflicte globale, teroriști, handicapați, homosexuali, minorități, vedete din showbiz, media), folosind scena unui post TV preluat de o corporație. Și, chiar dacă nu vă doreați, o să-l vedeți pe Steven Seagal într-un rol autoparodic, de protagonist al blockbuster-ului Cockpuncher, promovat agresiv de conducerea postului.
Încearcă, dar nu-i iese: The Onion Movie are prea multe momente slabe și poante trase de păr. Americanii au luat-o pe urmele celor de la Monty Python sau Brass Eye, dar s-au pierdut pe parcurs, ratînd ținta: umorul sec, caricatural, al britanicilor. Ce vreți, mai mult de comedioare gen Mel Brooks, cu Leslie Nielsen, n-au putut niciodată, doar serialele de animație (South Park, Family Guy – primele sezoane) fiind oarecum de referință în domeniu.
Dacă s-ar fi alcătuit un scenariu cu materialele colegilor din coloana alăturată, cu siguranță ar fi ieșit un The Fakebook Movie mult mai reușit.
The Onion Movie (2008), regia Tom Kuntz, Mike Maguire, cu Len Cariou, Sarah McElligott, IMDB rating 6,2; pe HBO Comedy, ora 23.00
