Caţavencii

THUMAPĂDURII ȘI PUTORILE STATULUI

Doar că nu miroase a praf de pușcă pe străzile României, dar, în rest, ce se petrece în aceste zile este o veritabilă lovitură de stat, cu justiția în locul armatei și cu ThumaPădurii în locul coloanelor blindate care, în filmele despre astfel de momente, înconjoară instituțiile și preiau controlul.

Putregaiul din justiția noastră seamănă și cu varianta rusească, a lui Putin, și cu deep state-ul american, pentru că, atunci când e nevoie, justiția încetează să judece și doar execută! Miroase, deci, a măruntaie pe străzi, a putrefacție! A descompunere de 35 de ani, timp în care statului român i-a fost conservată doar carcasa. În rest, nici vorbă de vreo vindecare, a fost păstrat în putrefacție funcțională. Acum, din el, din măruntaie, au ieșit viermii instalați în justiție, în servicii, în partide. Au digerat tot ce a fost curat și au excretat protocoale secrete. Mâzga albă pe care o simțiți în aceste zile, mai ales în Ilfov, sunt urmele viermilor.

Cel mai umflat vierme, un inelar, are două capete, un politician și un securist, categorie de mediocri cu ifose. Viermele ăsta a apărut pe cadavrul statului român și tot de acolo își trage seva. Ca orice inelar, e hermafrodit, nu are nevoie de altcineva ca să se înmulțească, sistemul îl produce singur. Secretă hirudină, anticoagulantul care face ca sângele gazdei, adică banii noștri, contractele, protocoalele secrete, să curgă nestingherit spre el. Și, dacă îl tai, se regenerează. Nu moare. Și nici nu pleacă. Se numește ThumaPădurii și este din clasa politicus descompusus securitae.

ThumaPădurii e locul unde hotărârile se iau înainte să existe dosarele care le justifică.

Există o lege a fizicii, enunțată de Einstein, numită săgeata timpului: cauza precede întotdeauna efectul. Tribunalul Ilfov a rezolvat joi această problemă, decizia exista înainte ca dosarul să fie depus. Efectul a precedat cauza, care a venit după, să justifice ce era deja scris. România a bătut știința modernă, în Ilfov.

Cele trei putori care duhnesc au fiecare mirosul lor. Serviciile, pentru salonul numit România, sunt infecția nosocomială, orice ai face, nu scapi de ea, contractată chiar în corpul instituției care ar fi trebuit să vindece. Justiția miroase a formalină, conservant de cadavre instituționale, din care se scoate, când e nevoie, câte un dosar îmbălsămat la comandă. Politicienii, aah, ei miros a comp(r)ost, materie organică în descompunere, care fertilizează grădina celorlalte panarame.

Sunt aceleași putori care, crezând că sunt genii, au drenat voturi spre Georgescu și AUR, au anulat alegerile și au crezut că pot controla larvele pe care tot ei le eliberaseră. Și le-a explodat propria bombă în caschetă. Au crescut un monstru pe care acum îl invită la guvernare ca să scape de Bolojan.

Viermii din subsol confundă mereu ingeniozitatea cu inteligența.

N-au luat în calcul căldura.

La peste 30 de grade, putrefacția nu se mai poate ascunde, se simte pe stradă, în case, pretutindeni.

La peste 30 de grade, viermii înșiși intră în descompunere. Și oamenii ies pe străzi nu pentru că îi cheamă cineva, ci pentru că mirosul din carcasă a devenit de nesuportat. Afară e mai ușor de respirat decât înăuntru. Chiar și în carcasa România.

Aaah, era să uit! Dacă vă pute și acest text, vă înțeleg! Presa e a patra putoare în stat!

Sergiutoader.Substack.com

Exit mobile version