Mă aflam într-un supermarket. Genul acela de templu al capitalismului unde totul e poziționat așa cum spun zeci de studii de piață și sute de focus-grupuri. Ceea ce explica, într-o anumită măsură, de ce prăjiturile erau puse fix lîngă raionul de mezeluri. Vii, te uiți după o savarină și imediat te apucă subliminal pofta de parizer tip pui.
În fața vitrinei cu dulciuri, o cetățeancă tocmai cerea lămuriri:
– Eclerele sînt proaspete?
– Da, cum să nu? Proaspete. De ieri, adaugă vînzătoarea, cu siguranța tipică a argumentelor zdrobitoare.
– Aha… Și negresele?
– Și ele. Tot proaspete.
– Și savarinele?
– Savarinele sînt cam vechiuțe, vine răspunsul conspirativ.
N-am mai stat să aflu ce înseamnă „vechiuțe”, dacă „proaspăt” e echivalentul lui „ieri”. Foarte probabil, sînt ceva mai trecute decît amandinele care i-au dat diaree lui Burebista, dar mult mai proaspete decît tartele cu fructe după care plîngea un T-Rex obsedat de igiena orală.