Pe 20 aprilie 1839 s-a născut în localitatea Sigmaringen omul care avea să personifice destinul modern al României, viitorul rege Carol I. Părinții i-au spus Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, iar copiii i-au spus să se joace singur, fiindcă nimeni nu ține minte cum să-l strige.
Karl a fost un om lipsit de strălucire, dar înzestrat cu o seriozitate înfricoșătoare. Ducea la capăt orice treabă de care se apuca: treaba mare cu hotărîre, treaba mică cu demnitate, alte treburi cu neclintirea absolută a unei stînci. Era riguros și disciplinat, punctual și lipsit de fantezie, era un copil pe care nu-l putea face să rîdă decît convingerea că acest lucru e necesar comunității.
Uriașa lui virtute, cea care își luase în sarcină să compenseze tristețea care-l învăluia ca o manta militară, era răbdarea. Karl avea o răbdare infinită, o încredere totală în timp, o dispoziție de a aștepta în poziție regulamentară, de drepți, întorsătura fericită a lucrurilor. Iar lucrurile, în ceea ce-l privește și în ceea ce ne privește pe noi, s-au rezolvat mereu de la sine, fără ca el sau vreunul dintre strămoșii noștri să se fi spetit cu munca sau îngrijorările. Destinul modern al României, asigurat prin persoana lui Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost o norocoasă plimbare printre evenimente, în vreme ce marii prădători ai istoriei priveau în altă parte.
Karl era mic de înălțime, dar generațiile de pitici caucazieni care alcătuiau pe atunci masa adulților din Prusia Occidentală l-au împiedicat să facă din asta un complex. A fost trimis la școala din Dresda, apoi la școala de cadeți din Münster, unde a descoperit că imaginația și setea lui de nou pot fi satisfăcute pe deplin de platitudinea comenzilor militare. Ca sublocotenent de dragoni, Karl a dus absurdul disciplinei cazone la înălțimi care i-au făcut să amețească pe bătrînii ulani ai Prusiei. În 1857 a terminat Școala de Artilerie și Geniu de la Berlin și rezervele de răbdare ale superiorilor mai boemi. Karl a fost înaintat la gradul de locotenent și lăsat să-și facă de cap cu regulamentele militare și manevrele de trupe. Înainte să epuizeze pe toată lumea, a izbucnit al doilea război germano-danez, unde Karl s-a oferit voluntar.
A participat la asediul orașelor Fredericia și Dybbol, apărate de danezi, unde și-a pus în valoare calmul înghețat și fanatica sa disciplină. Orașele au căzut în mîna prusacilor și nici pînă azi nu se știe în ce măsură acest lucru i se datorează viitorului rege Carol I. A fost avansat la gradul de căpitan, ceea ce înseamnă, judecînd după monotonia carierei militare germane, că a cucerit singur cel puțin una din cetăți.