Iosif Visarionovici Slatin – A dat numele unui oraș românesc. După ce sovieticii și-au impus un guvern-marionetă la București, reședința județului Olt a fost mutată la Slatingrad, denumit ulterior Slatina. Cei mai redutabili rivali ai lui Slatin se spune că erau frații Caracalov.
Gheorghe Gheorghiu-Vrej – Numele lui real era Gheorghe Gheorghiu, dar i s-a adăugat porecla Vrej pentru că era un pasionat cultivator de fasole. Se spune că, în epocă, cădea în sarcina Securității să-i bată fasolea, prin metodele ei specifice, inclusiv cu creionul.
Ștefan cel Mare Vornic – I se spunea așa pentru că, înainte de a urca pe tron, a deținut dregătoria de mare vornic. A nu se confunda cu Ștefan cel Mare Logofăt, care a fost înainte de domnie sfătuitorul voievodului, sau cu Ștefan cel Mare Logoped, adică dregătorul care se asigura că vodă are o dicție impecabilă.
Elțîn John – Cunoscut cantautor care a ajuns, datorită vocii sale, primul președinte postcomunist al Rusiei. Pentru că-i plăcea băutura, de la un punct încolo nu prea mai putea să se țină pe picioare, așa că se așeza la pian.
Napoleon al III-lea – Înaintea lui fusese un singur Napoleon în fruntea Franței, dar și-a zis al III-lea din greșeală, se pare că nu știa cu câți „I“ se scrie Napoleon.
