Din munca pământului un român a obținut o sumă peste așteptări: cel care a muncit a fost bunicul său, care, când ara cu plugul tras de nevastă, a dat peste o adevărată mină de aur: o mină antitanc „Teller 43“ îngropată în 1944 de un Gefreiter și neexplodată până atunci! Suma a venit de la compania de asigurări de viață. Și vecinul gospodarului e mulțumit de ce a scos din pământ în această toamnă: cu ocazia parastasului de șapte ani, pe unchiul său Anton, care fusese îngropat cu toate ghiulurile pe degete, cu bani de aur pe ochi și cu portofelul plin!
Localnicii dintr-o frumoasă așezare rurală sunt fericiți că în această toamnă vor câștiga mai mult, vor atrage mai multe fonduri decât în anii precedenți. Proiectul lor a demarat în iarnă, când, după zile de ninsori abundente, bufetul a rămas fără marfă, așadar bărbații au rămas în casele lor, cu nevestele lor. De atunci au trecut nouă luni, numărul alocațiilor de stat pentru copii a crescut considerabil, iar sătenii sunt bucuroși, deși în sinea lor îl invidiază cu toții pe Costică, a cărui soție a născut tripleți, deci poate bea de trei ori mai mult.
Pe la sfârșitul verii, femeile din localitatea alăturată au descoperit prețurile avantajoase ale produselor de pe TEMU și au comandat pufoaice vătuite, pantaloni matlasați, pilote și perne, „că vine sezonul rece“. Bărbații sunt satisfăcuți că treaba merge și cazanele funcționează la parametri maximi; doar primarul este trist că producția de vin va ieși sub cea de anul trecut, doar nouă sute de litri pe cap de locuitor, față de o tonă.
Prin unele pitorești regiuni ale patriei, după un obicei strămoșesc, se trag la sorți tarlalele de pe care se va recolta, astfel ca fiecare familie să adune roadele semănate de altă familie – cum ar veni, un fel de Secret Santa. Ceremonia tragerii la sorți are loc în cadru festiv: primarul și bătrânii admiră flăcăii satului, care, în strai de sărbătoare, interpretează celebrele nestemate din comoara folclorului românesc „Ce-o fi o fi!“ și „Dumnezeu cu mila“. Emoțiile tragerii la sorți s-au estompat cu trecerea anilor, fiindcă acum toți știu că nu vor recolta nimic, de vreme ce nimeni n-a semănat nimic.
Într-un mediu de afaceri ideal, la încheierea unei tranzacții nimeni nu iese în pierdere, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul sunt mulțumiți și veseli. Se pare că în România avem mediul de afaceri ideal: cu două zile în urmă, un cultivator era mulțumit și vesel după ce și-a vândut recolta, iar clientul său, care a încercat marfa, să se asigure de calitate, a devenit și mai vesel. A doua zi l-a sunat pe agricultor, să-l întrebe dacă nu are vecini care să fi plantat și ei tot așa, în locuri ferite din fundul curții, cânepă de aceeași calitate, la fel de rezistentă.
Dacă v-a plăcut, citiți mai multe aici 🙂