Nici dacă le dai drumul pe străzi la toți mîncătorii de rahat din politica noastră și tot nu scapi de producția pe care o asigură cîinii cu stăpîni și cîinii fără stăpîni. Asta nu înseamnă că n-ar merita încercat experimentul. Pînă atunci și pînă ce orașul acesta o să ajungă definitiv în stăpînirea mașinilor și a rahaților (iar aici nu ne referim și la cei din interiorul mașinilor), iată o clasificare a tipurilor de rahat de cîine.
1. Rahatul tip "Te-aștept diseară la portiță". Este rahatul situat la un metru în fața scărilor de la intrare în bloc, astfel încît în momentul în care ieși din întunericul scării și faci primii pași în lume, orbit de soarele primăvăratic care ți se joacă-n păr, să calci direct în el, fără scăpare.
De cele mai multe ori e de dimensiuni medii și are o consistență moale. Asta pentru că, fiind atît de expus, nu face mulți pureci pînă să fie luat pe talpă în lunga călătorie spre serviciu.
2. Rahatul tip "Giganticus căcatus", popular cunoscut și ca "Marele negru". Există o teorie a conspirației despre el care spune că ar fi de natură extraterestră, asta pentru că nimeni nu-și poate imagina un cîine care să lase în urma sa o movilă de rahat de cîteva kilograme. Se zice că, dacă vrei să nu întîrzi în drumul pe care-l ai de făcut, mai bine sapi un tunel prin el decît să-l ocolești. E, ca să nu mai lungim vorba, ca un deal.
3. Rahatul tip "Țară, țară vrem ostași". Este rahatul presărat pe o lungime de cîțiva metri, eliberat, cel mai probabil, de un cîine constipat – par mai mulți rahați care se țin de mînuțe, cum ne țineam noi cînd eram mici și jucam "Țară, țară, vrem ostași!". De la distanță pare un lanț de pietre gălbui dispuse astfel de un pensionar incaș care invocă ploaia, apa caldă sau micșorarea prețului la gigacalorie.