La ce reacții a stârnit legea defăimării sociale, pare că oamenii de pe Facebook tocmai se pregăteau să înjure pe cineva că e rom, homosexual sau bolnav de SIDA, iar acum nu mai pot, pentru că le-a pus Dragnea pumnul în gură. E ca și cum tocmai s-ar fi interzis să-ți mai faci nevoile pe carosabil, în rondul de la Universitate, iar lumea s-ar arăta indignată, în ideea că nu poți să-i iei românului acest drept.
Reacțiile de pe internet față de legea defăimării sociale arată, în primul rând, că nimeni nu se deranjează să se informeze înainte să-și exprime o părere. Pare că am trecut, ca popor, de acel stadiu. De ce să verifici textul unei legi când poți să te iei după ce spun alți oameni de pe internet și după instictul tău de a nu avea încredere în șobolanul de pe fața lui Dragnea?
E adevărat, dacă ești suficient de superficial poți înțelege din legea antidefăimare că nu mai ai voie se te iei de oameni. Lucrurile sunt, însă, mult mai simple. De fapt, textul ei îți interzice să fii rasist sau homofob. Poți să ataci în continuare oameni cu care nu ești de acord, tot ce trebuie să faci e să eviți niște insulte josnice care în Europa de Vest și în Statele Unite oricum erau tabu. Legea asta te lasă în continuare să spui despre politicienii care nu-ți plac că sunt hoți, proști sau corupți. Trebuie doar să nu-i umilești pe baza orientării lor sexuale, a etniei sau a unor boli de care s-ar putea să sufere. Cumva, dacă legea antidefăimare te afectează în mod real și restrânge chestiile pe care le-ai fi spus în spațiul public, Dragnea e ultima ta problemă.
Apoi, reacțiile față de legea defăimării mai arată că românii au o apetență deosebită pentru discriminare și opresiune. N-am păstrat, de la secolele trecute, doar veceul din curte și căruțele trase de cai, ci și un rasism relaxat, în prezența căruia ne simțim foarte confortabil. E suficient să te uiți pe site-ul unui ziar quality ca Adevărul ca să găsești știri care spun despre noi că încă ne mai gândim dacă să-i scoatem pe țigani din robie.
N-ar fi prima oară când CTP, cu ferocitatea sigură a argumentelor, se plasează de partea greșită a istoriei. Dar ce-a scris recent despre legea antidefăimare îl propulsează într-un club select al caricaturilor politice. ”Ce anume din România de azi ar face necesară o lege antidefăimare ca aceea fabricată de Dragnea și iuțită de Senat? Răspuns: nimic”, scria marți CTP. Puține lucruri pe lumea asta sunt mai ridicole decât un bărbat alb heterosexual care ne asigură pe toți (inclusiv pe romii, homosexualii, transsexualii și bolnavii de SIDA care îl citesc) că în societatea noastră nu există discriminare.
E adevărat, e de discutat dacă împotriva intoleranței e cel mai bine să lupți printr-o lege pe care societatea, din câte se pare, n-o pricepe și o pune într-o paradigmă greșită. O ajută, ce-i drept și Dragnea, care, neînțelegând el însuși despre ce e vorba, a băgat în prima variantă a legii acea trimitere la apartenența politică. În plus, nimic din ce e în jurul acestei legi nu trezește încredere. Nu e ca și cum Dragnea ar fi luptat de ani de zile împotriva discriminării, iar acum, în sfârșit, viziunile lui progresiste despre societate au fost transformate într-un act normativ.
Oricum, alternativa la această lege a defăimării ar fi o reacție spontană din partea societății, care, depășind niște blocaje mentale mai vechi, ar înțelege de ce nu e bine să discriminezi și de ce intoleranța n-o să ajute pe nimeni. Dar asta presupune să fii capabil să citești măcar cinci rânduri. Ceea ce oamenii, ne arată reacțiile lor pripite, sunt tot mai puțin dispuși să facă.