În ultima vreme, cu tot political correctness-ul care i-a molipsit şi pe români, e chiar cool să fii de etnie rromă. Nu mai spune nimeni ţigan pentru că e periorativ, unii cîntă cu Eric Clapton şi Goran Bregovic, alţii se duc în vizită la Johnny Depp şi, dacă ştii cum să pui problema într-un proiect, fondurile europene vin puhoi către tine şi ONG-ul tău.
Un astfel de exemplu de eveniment făcut de către KCMC, o combinaţie între un ONG şi o firmă de consultanţă, pe bani europeni în spiritul multiculturalităţii şi al altor vrăjeli, este tîrgul meşteşugarilor romi care e, în principiu, un tîrg de obiecte tradiţionale ca oricare altul, dar cu 30% mai mulţi romi. Am fost sîmbătă la acest eveniment şi la prima tură printre standuri am dat de o bogăţie culturală impresionantă şi de obiecte tradiţionale precum: Iisuşi de plastic cu led-uri în ei, sfincşi de ipsos vopsiţi cu auriu şi căţeluşi pe baterii care se strică în 20 de minute de folosire.
M-am oprit la un stand de bijuterii de argint. Acolo, doamna care le vindea era aşa de bine proptită într-un colţ al cortului că n-avea de gînd nici să deschidă gura să-ncerce să-mi vîndă ceva. De altfel, nici nu prea eram în target-ul ei. I-am spus că mă uit după un cadou pentru prietena mea, iar ea s-a teleportat lîngă masă. Mi-a prezentat lănţişoare mici, lănţişoare mari, mai cu mult argint, mai cu puţin argint şi mai mult alt metal, mai cu floricele, mai cu îngeraşi, mai cu cruciuliţe. Mi-a zis că se citeşte pe mine că-s îndrăgostit. Eu i-am răspuns mirat cu un retoric „Pe bune?!“, surprins mai mult de cît de credibil sînt cînd mint că am prietenă. Şi-a continuat pledoaria şi mi-a spus că trebuie să-i iau neapărat ceva frumos fetei. Mi-a prezentat vîrful de linie, un lănţişor cu pandantiv din „argint dă argint“ pe care, pentru că mă vedea că-s îndrăgostit, mi-l dădea cu 140 RON. Oi fi eu îndrăgostit, dar nu tîmpit. I-am spus doamnei că nu sînt interesat şi, în timp ce mă îndepărtam de stand, ultimul preţ pe care l-am auzit în negocierea pe care vînzătoarea o purta cu sine era de 70 de lei. Dacă i-aş fi furat toate bijuteriile de la stand, aş fi scos mai mulţi bani pe ele la fier vechi decît la amanet.
Spre final am ajuns la standul neamului Căldăraru, unde o doamnă vindea ibrice, distilatoare şi tigăi din cupru. Şi cel mai amărît ibric costa peste 100 RON. Distilatorul de 100 de litri se vindea cu 5.500. Am întrebat-o dacă a vîndut ceva mai de valoare. De vreo trei tîrguri încoace e bine dacă vinde şi-un ibric, mi-a zis.
Înainte să plec, am trecut şi pe la pavilionul cu poze cu romi, unde o fată îmbrăcată cu o fustă ţigănească şi care arăta la fel de mult a rom cum arăt eu a mongol mi-a cerut o semnătură, ca un fel de prezenţă prin care să-şi justifice activitatea. Eu şi alţi 14 oameni fuseserăm toţi binevoitorii care i-o dăduserăm pînă la ora aia.