Caţavencii

Tradiții tomânești: sacul de box, tiribomba și Labubu

Nimeresc uneori la zilele câte unui oraș, la câte o sărbătoare locală. Inevitabil, în inima manifestărilor dai de bâlciul aflat mereu foarte aproape de nelipsita scenă. Bâlciul e peste tot același, tras la xerox și împrăștiat în toate colțurile țării. E un loc cu atracții bizare, parcă teleportat dintr-o epocă pe care credeam că am lăsat-o în urmă.

L-am găsit la Lugoj, la Suceava, la „Spartul călușului” de la Mârșa, Giurgiu, aproape peste tot unde comunitatea este chemată să celebreze. Weekendul trecut m-a așteptat liniștit la Tulcea. A ajuns acolo, din aprilie, și s-a instalat pe faleza Ivan Patzaichin, principala zonă pietonală a orașului. De obicei largă și aerisită, faleza s-a îngustat brusc pentru a face loc tiribombelor, trambulinelor, tarabelor cu tone de grătare și rulotelor cu suveniruri care îți blochează mintea. Turiștii și trecătorii nevinovați sunt îmbrățișați de fum, muzică de toate felurile proaste, dar dată foarte tare, de răgete de veselie. De bădărănie pură. Ochii îți sunt puși la grea încercare de ținutele celor care participă la distracție cu toată ființa lor. Acum riști să orbești uitându-te la un stand cu zeci de Labubu din pluș făcuți în cadă, iar în următoarea clipă te ia amețeala de la auriul turbat al unui trening Gucci, ediție nelimitată, produs de harnicii copii ai Asiei.

Acolo vin flăcăii să pălească cu pumnul aparatul de box, pentru a-și reconfirma clasamentul voiniciei stabilit deja în satele de unde provin. Se cumpără găleți cu carne de porc, se umplu burți cu bere până când plesnesc tricourile deja mulate pe petrecăreți.

În paralel, undeva la periferia orașului, în Muzeul Satului Pescăresc, festivalul „Scrumbii de Rusalii”, cel pentru care au venit și străini de pe Tripadvisor, își desfășura partea frumoasă, interesantă, legată de ideea de gastronomie locală, de promovarea oamenilor și tradițiilor locului. Acolo s-au organizat ateliere, au cântat artisți mari sau mici cu origini dobrogene. Dar omul ajungea cu greu să vadă toatea astea, ca o pedeapsă aplicată decenței. Iată cum inițiative bune, care urmăresc descoperirea unei regiuni cu potențial extraordinar, cum e Dobrogea, se îneacă în fum de mici și văcărie pe care o poți găsi oriunde.

De marele talent al bâlciului românesc, care reușește să fie perfect identic în kitsch oriunde îl plantezi, nu are nevoie Tulcea pentru a da înainte. Am înțeles că acolo sunt meciuri între Primărie și CJ, ultimul ocupându-se de faleza din centru. Se vede urât, iar comunitatea, din acest skandenberg, rămâne cu mai mult zgomot și mai puțini bani.

Exit mobile version