Caţavencii

Trăim dramă după dramă, dar dăm gol de kinogramă!

Sssst! Liniște, vă rugăm! Lăsați-ne să ne pregătim pentru meciul cu Bosnia și, mai încolo, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru imnul World Cup 2026! Avem argumente foarte telegenice. Goluri cum marchează ai noștri, bibicule, mai rar… Se cuvine să marcăm și noi o suită de reușite românești, înregistrate în țară, dar și peste hotare.

Cu necesară autoironie, ne place să spunem despre noi înșine că sîntem campioni mondiali la dat pase cu călcîiul. Ei bine, vorba aia, sîntem mai mult decît atît! Izbînzile din ultimele zile îi califică pe fotbaliștii români în liga selectă a golgheterilor de generic. Deși tristețea a devenit cea mai bună prietenă a poporului microbist român, să ne bucurăm, așadar!

Olaru a fost autorul unei veritabile capodopere, chiar dacă FCSB/Steaua a pierdut la Basel. În Turcia, micul prinț Ianis l-a plagiat pe taică-su, pe Gică cel Bătrîn, cu un stîng direct în vinclu, din afara careului. Tot direct în vinclu s-a proptit și bășica prin care, la Ovidiu/Constanța, echipa Regelui a detronat Botoșanii de pe primul loc. A fost bucurie mare în Giulești, cu un alt gol meseriaș, o creație colectivă, în trei, desăvîrșită de Dobre. Mai trebuie să remarcăm, oricît de nedinamoviști am fi, că și „cîinii“ au dovedit un mare farmec, prin golul lui Musi – pînă să înscrie, puștiul a mîngîiat cu mare finețe balonul, de pe un picior pe celălalt, ca pe o pisică.  Prin urmare, fraților, hai să nu ne mai tînguim atîta… N-au ăștia peliculă pentru generice la cîte goluri spectaculoase sînt în stare să dea fotbaliștii noștri!

Din această stare de încîntare estetică, promovînd gîndirea pozitivă, înaintăm și o idee (gratis!!!) către conducerea FRF. Iubitorii fotbalului au sesizat că FRF se consacră vertiginos, ca, virgulă, casă de producție de film. În consecință, ideea poate fi rapid implementată. Vrem să ne intimidăm adversarii, să băgăm spaima în dușmani? Sigur că da, e simplu de făcut! Mai trebuie realizat doar un filmuleț-colaj, cu boabele atît de spectaculoase pe care le-au înscris goleadorii din Carpați, în numai cîteva zile, nu acum o veșnicie. Cînd vor vedea filmulețul cu reușitele alor noștri, reacția oricăror adversari ai noștri de la planeta Pămînt e ușor de anticipat. Mai întîi, vor rămîne muți de admirație. Pe urmă, le vor pica șorturile în vine – de spaimă. Și, într-un final previzibil, se vor preda fără luptă – de la vestiare, înainte de intonarea imnului și începerea partidei. Așa să ne ajute Dumnezeu! Hai România!

Exit mobile version