Eşti pe creasta vestică a Bucegilor şi ai chef de-o bere; ce faci? Că dac-ai fi pe creasta estică, te-ai duce la Babele şi ţi-ai face pofta ce pofteşti. Aşa, însă, eşti silit să cobori spre valea Ialomiţei, la Padina. Asta am şi făcut, după indicator: „Şaua Strunga – Cabana Padina, 45 min“.
Ghinion de neşansă, jos era tămbălău maxim, aşa-numitul „PadinaFest“. Lume ca la balamuc, un orăşel de corturi, muzică live, scenă cu lasere, motorişti traşi în piele, rockeri beţi, hippioate cerşind ţigări, familişti cu tribul. Nimeni n-avea treabă cu muntele. Am ţinut sfat de război şi-am decis să mergem în amonte, la hotelul Peştera, poate găsim locuri acolo. Parcarea era plină de maşini fiţoase, n-aveam de ales, am întins cortul şi ne-am culcat. Şi-atât. La 30 de metri mai jos, în poiana din faţa hotelului, chindia era la apogeu: „Uă-uă-uă-uă!”, răcneau ignarii, în preajma grătarelor cu mici, înfrăţindu-se cu ţuică şi pupându-se pe gură. „Ii-ii-ii-ii!”, chirăia muieretul, cu inimitabilul accent ţigănesc al românilor postcomunişti. După doar cinci ore, bairamurile s-au domolit şi-a intrat în acţiune tineretul: romantici, tinerii cocalari îşi plimbau iubitele cu ATV-urile în sus şi-n jos pe drumul forestier, la juma’ de metru de căpăţânile noastre, bine protejate de o foaie de cort.
A doua zi ne-am uitat la maşinile acestor turişti: Dâmboviţa, Prahova, Bucureşti. Triunghiul magic al Bucegilor.