M-am trezit duminică, la 6 dimineața, cu un telefon de pe un număr necunoscut: “Cînd veniți pe la noi?”. “Cu prima ocazie”, zic, “da’ cine sînteți și unde trebuie să venim?” “Haide, Gicule, te ții de glume, ne-am cunoscut la nuntă la Mihaela și Costel. V-am invitat la noi la Buzău. Cînd veniți? Hai, c-a făcut Doina pastramă!” Cu mare tristețe în inimă că n-o să vizităm Buzăul, n-o să mîncăm pastramă și n-o să putem bîrfi lumea de la nunta Mihaelei cu Costel, l-am asigurat pe soțul Doinei că habar n-am cine e și că cel mai probabil a greșit numărul, după care i-am închis și am adormit rapid, visînd un berbecuț suculent alergînd printre găleți de must la vulcanii noroioși. Moment în care încep să curgă SMS-urile. “Credeam că ești om de omenie, Tudosie! Ne-am simțit așa bine la nuntă și matale mă tratezi așa! Asta arată că n-ai caracter.” Nu știu cine e Tudosie, dar se pare că relația lui cu Doina și cu bărbatul Doinei se năruie încet. Mai ales după ce le-am răspuns la SMS cu “Brâncuși este al tău, așa cum și țara asta e a ta!”.
Tudosie, de ce nu vrei la Buzău?
