Caţavencii

Turiştii vin, românii pleacă

Veşti bune, deşi retroactive. În ciuda crizei de idei şi bani, în 2011 turismul românesc n-a murit. O spun chiar statisticile Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), atunci cînd îşi fac loc în viaţa noastră între două scenarii SF de-ale ministrei Udrea, intitulate extravagant „Decada balneară“ şi „O săptămînă la munte“. 

„2011 a fost un an provocator şi complex pentru industria de turism“, ne informa acum cîteva săptămîni Corina Martin, preşedintele ANAT. Ce înseamnă asta, mai precis, ne întrebăm noi, turiştii ordinari care ne-am perpelit la soare pe nisipurile de aur ale bulgarilor? Cică au existat destinaţii interne care au înregistrat o creştere importantă a numărului de turişti. Spre exemplu, Delta Dunării, care a numărat cu 45,2% mai mulţi turişti faţă de 2010. Se pare că nemţii, francezii, italienii şi ungurii sînt morţi după Delta noastră, ceea ce explică pe undeva faptul că turismul de incoming a avut creşteri sensibile. Un mic inconvenient ar fi acela că media de vîrstă a turiştilor străini este 55+. Se ştie, vremea suedezelor topless a apus. E rîndul babelor din Hexagon să se afirme. 

Noroc că băutură e destulă în România, şi încă ieftină. Aspect care, la rîndul lui, atrage, timid, un alt segment de turişti, mai tineri şi mai în vlagă. Turismul de tip city break e pe gustul lor, fapt confirmat recent de topul realizat de revista franceză online slate.fr, care a stabilit că Bucureştiul e pe locul doi în topul celor mai cool oraşe din Europa (criteriile au fost preţul berii, numărul studenţilor şi locurile în care aceştia se pot distra). Turismul balnear are şi el fanii lui: nemţi, francezi şi israelieni. Practic, cu 16,5% mai mulţi turişti străini decît anul trecut. E şi normal pentru o ţară în care încă se practică împachetările cu nămol pe toate străzile neasfaltate din cartierele de la periferia Capitalei. Deşi croazierele la Marea Neagră au adus cu 20% mai mulţi turişti decît anul trecut, în special nemţi, austrieci şi americani, vacanţele de tip sejur pe litoral au scăzut în medie cu 15-20%. Exact procentul ăla care a preferat litoralul bulgăresc sau turismul outgoing. Am auzit că unii nu s-au mai întors deloc. 

Exit mobile version