Caţavencii

Ultima ofertă a Dreptei: un partid de Stînga

Constituit în societate cu răspundere limitată sau chiar fără nici o răspundere, PDL a scos pe piaţă în ultima vreme mai multe produse electorale de nişă. Poate că vă mai amintiţi de Fundaţia Creştin-Democrată la baza căreia, ca să nu se năruie peste noapte, a fost zidită spe­ranţa de prezidenţiabil a lui Teodor Baconschi. Invitaţii la Ateneu au ciocnit cîte un pahar cu şampanie, au ras nişte pişcoturi şi, pe la miezul nopţii, au aprins şi-o lumînare, pentru că Fundaţia trebuia să ajungă pînă dimineaţa la Bellu, aleea Proiecte politice de mare viitor.

A urmat Albă ca Zăpada, în care ar fi trebuit să intre socie­tatea civilă, nemulţumiţii de dreapta şi, de ce nu, dacă tot vrea doamna Albă ca Zăpada să facă politică, chiar şi militarii. N-a fost să fie, iar acum, probabil că Lăzăroiu a pus-o deja la microbuz cu destinaţia Spania sau Italia. 

Mai nou, agitata şi neostoita Dreaptă a slobozit Mişcarea Populară şi Noua Republică, una luată pe persoană fizică de fata preşedintelui, cealaltă de copilul de trupă al cîtorva blogări. Toate produse premium, pentru care n-au bani toţi disponibilizaţii.

Ei bine, oamenii sînt proşti, aşa că trebuie să le dai ce vor. Iar ce vor, ştii din sondaje. Din bezna magaziilor MApN şi a reevaluărilor nocturne de la Cotroceni s-a născut însă UNPR, acest Benjamin Button al partidelor politice: bebeluşul are o sută de ani, arată ca dracu’ şi-o suge de bani pe mă-sa ceva de speriat. 

Iar pentru ca oferta pe care o fac Băsescu şi PDL să fie una de nerefuzat, UNPR va candida sub numele de USP care, de parcă ar conta, e o prescurtare de la Uniunea Social Progresistă. Şi de ce credeţi că UNPR se face USP? USP vrea să-şi apropie oameni din societatea civilă. E drept că civilii cam lipsesc din partidul ăla. 

Imbecil să fii să nu vezi că USP este o chine­zărie, un USL ieftin servit pe buletinul de vot alegătorului care a luat-o în prealabil pe ulei, făină şi zahăr, un Adibas care pute de zici că te-ai încălţat cu un cîine mort.

Ca să acopere toată plaja electorală – cum spun cei care o ard la Saint Tropez –, probabil că vor urma noi oferte: PRN – Partidul România Noastră, UDNR – Uniunea Democrată a Naţiunilor din România, PML – Partidul Muncitorilor puşi pe Liber şi, de ce nu, PLM.

Nu ştim dacă mai vezi aşa ceva în Europa. Însă sigur găseşti la Dragonul Roşu.

Exit mobile version