Poți cunoaște un om în trei zile? Nu, dar te poți simți bine cu el, îl poți înțelege, și el te poate înțelege și poți învăța de la el. Că atât am petrecut cu Patrick: trei zile de toamnă…
Am revenit la revistă în 2004, dar existând mail pentru trimis texte, de-abia în 2010 am ajuns și fizic la redacție. Pentru Balul „Academiei Cațavencu”. Ultimul bal, „The Last Waltz”, mai exact, că apăruseră probleme, unii colegi fugiseră, vremuri grele. Redacția era la Universitate și am luat o piatră în gură, dar simțeam că trebuia să iau ceva și în mâini. La parter era un mic magazin în care, din întâmplare, se vindeau și doze de bere…
M-au primit Nic Sârbu, alt mare dispărut al redacției, și Patrick. M-au primit, mi-au pus cafea (îmi amintesc și azi: în cana lui Viorel Moțoc, care lipsea – iertare, Viorel!) și m-au interogat: cum sunt eu, ce mai fac în rest, ce cărți citesc, ce muzică ascult și ce îmi place așa, în general. După aia, m-a luat Patrick sub aripa ocrotitoare (deși aveam aceeași înălțime), mi-a arătat ce era de văzut, apoi am plecat la o socializare, să-i spun așa; aflând că ambii aveam legături cu Franța, am început a vorbi în franceză pe drum, de se uita lumea după noi, deși mai scăpam și câte una românească, pe motiv de gropi și de noroiul toamnei.
La Bal am băluit până la sfârșit, apoi m-a tras într-o berărie cum nu erau în Iași la vremea aia; arătam ca doi Cațavenci adevărați, în costume, cu gambete, doar bastoanele ne lipseau. Erau acolo și alți colegi, ieșiți tot de la Bal și îmbrăcați la fel, ca niște călători temporali întorși din trecut, dintr-o Românie prea asemănătoare cu asta de acum.
A doua zi, după ședința de redacție, tot Patrick m-a dus într-un alt loc la fel de magic, apoi în alte locuri, cu alți oameni și cu alte idei și am discutat mult: el voia să afle, voia informații și voia să știe tot ce se poate despre orice și oricine. A rămas dezamăgit când i-am spus că sunt dezamăgit de actualitate și că n-o mai vreau, că încerc să ies din ea și că tot ce se întâmplă la noi în politică, în viață, în jur, până la urmă te distruge, dacă te implici prea mult. Patrick s-a implicat până la capăt.