Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Avuseserăm parte de o glorie prematură. Loviturile de tiraj de pe vremea lui Cațavencu Incomod făcuseră din unii dintre noi niște mici celebrități. Academia Cațavencu a fost o etapă nouă, unde a trebuit să o luăm de la capăt, cu tirajele precaute ale lui Dan Nicolici. Veneam de la vârfuri de 500.000 de exemplare la o constantă de 20.000 de exemplare săptămânal. Nu eram fericiți absolut deloc. Dar a fost o etapă scurtă. Dacă la finalul lui 1991 atâta tipăream, […]

50.000 de dolari însemnau o grămadă de bani, în 2000, pentru redacția Academiei Cațavencu. În 2024, pentru redacția Cațavencii, câtă mai este ea, suma asta ar fi echivalentul comorii piraților. Dar, revenind, erau bani mulți atunci. Cam ăsta era profitul anual al revistei, în condițiile în care mai vindeam încă peste 80.000 de exemplare săptămânal și de vreo patru ani aveam și publicitate. Cornel a mușcat imediat, s-a dezechipat și s-a dus în biroul lui să se apuce de scris. […]

Facem un salt în timp, din ’96-’95 până în 2000. Pentru că este vorba tot despre Cornel Ivanciuc. Suntem în anul 2000, așadar. În ultima zi de luni înainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Ne pregătiserăm, cel puțin teoretic, pentru momentul ăsta. Cornel, care era, în continuare, șeful Biroului/Departamentului de Investigații, fusese rugat, cu mult înaintea turul I, să pregătească un material despre Vadim Tudor, pentru pagina 3. Dar ceva serios, poate chiar o bombă, care […]

Cele două materiale de la începutul lui 1996 despre palestinienii antrenați în România de către armată, Ministerul de Interne și SRI au făcut ceva vâlvă. Nici Guvernul, nici MAI, SRI sau SIE nu au răspuns solicitărilor noastre și nu au transmis nici o poziție oficială. Președinția României cu atât mai puțin. De confirmări nu era nevoie, pentru că documentele, din cale-afară de autentice, erau clare. Fotografiile, de asemeni. Important, pentru mine, a fost că nimeni nu a negat informațiile pe […]

La începutul anului 1996, Academia Cațavencu a publicat una dintre cele mai tari anchete ale anului. Ion Iliescu, președinte aflat la al doilea mandat, conform tuturor celor care știau să numere, și la primul conform lui însuși și susținătorilor săi, se pregătea de o nouă candidatură. Și, în paralel, făcea tot felul de gafe, mai mult sau mai puțin vizibile pentru marele public. De ceva vreme, circulau informații și imagini cu Ion Iliescu în compania unor dubioși oameni de afaceri […]

De la Casa Vernescu a cam trebuit să ne mutăm prin 1993, după ce Mircea n-a mai fost președintele Uniunii Scriitorilor. Așa am ajuns în capătul străzii Armoniei, aproape de Bulevardul Dacia. Ne amuzam, din când în când, pentru că numai armonie nu răzbătea de după pereții redacției. Se râdea mult, deseori, asta era bine, dar se și urla foarte des. Ne certam ca chiorii, cel puțin o dată pe săptămână, din te miri ce motive. În sediul ăla eram […]

Cândva, pe parcursul anilor ’93-’94 ai secolului trecut, am început și noi să credem că suntem o publicație importantă, că însemnăm ceva. Pentru cine, cum, încă nu ne dădeam seama. Dar existau atât de mulți oameni care ne spuneau că suntem foarte tari, încât, cedând destul de ușor, credeam asta. În primul rând pentru că voiam să credem Dinu Patriciu și Horia Rusu, copreședinți eterni ai câte vreunei aripi tinere a PNL, făceau conferințe de presă doar pentru a furniza […]

M-a certat rău de tot, acum două săptămâni, un fost coleg. A răbufnit pe rețelele sociale, s-a apucat să amenințe cu dezvăluiri, cu dosare, cu anchete, cu lovituri zdrobitoare, pentru că, vezi Doamne, i-aș fi tras o smetie în „ziarul pe care l-a fondat“. Norocul meu că frigiderul de „corupt“ pe care-l țin în casă era destul de gol, ca să intre toată carnea pe care mi-a trimis-o respectivul. Desigur, deși îl cunosc de atâta amar de vreme, și de […]

Treceam peste anul 1993, pe care tot vreau să-l închid, fără să povestesc un episod de tupeu pur. Era începutul lui iunie, apăreau căldurile, iar noi ne petreceam mare parte din timpul de la redacție pe terasa Casei Vernescu. Nu doar că era în curtea noastră, dar spațiul din cele două încăperi de la etaj era atât de mic, încât nimic nu ne îmbia să stăm pe acolo. Într-o vineri, când nu părea că se va întâmpla nimic, adăstam, câțiva […]

Dacă vă amintiți, la sfârșitul lui 1993 ne procopsiserăm cu un cal, Fler, și cu nea Mișu, antrenorul, îngrijitorul și conducătorul sulky-ului. Căci la hipodromul din Ploiești, singurul hipodrom din România de atunci și de astăzi, nu se organizau și nu se organizează decât curse de trap. Cursele de trap sunt acele curse destul de plictisitoare (prin comparație cu cele de galop) în care de bietul cal este agățată o teleguță în care se așază confortabil jocheul (în cazul nostru, […]

În 1994, pe final de vară, m-am hotărât să devin haiduc. Am luat de la bogații care nu eram și am dat săracilor difuzori de presă, care oricum luau aproximativ 50% din încasările noastre. În istoria mea personală, momentul mai este trecut și drept „ziua aia în care am ieftinit gazeta“. Era o zi obișnuită de luni. Adică zi de redacție. La data aia ne mutaserăm, deja, din Calea Victoriei, din cămăruțele de la Uniunea Scriitorilor, în strada Armoniei, între […]

Să spunem că în redacție funcționa un foarte complex sistem de check and balance. Nu doar că decizia era împărțită în așa fel încât puterea să nu poată fi exercitată, arbitrar, de către o singură persoană, dar ne verificam mereu între noi, cumva pentru a fi mereu în formă. Mai erau câteva chestii cu care încercam să fim cât mai grijulii cu putință: corectura textelor din revistă și plasarea corectă a pozelor și a textelor (bule și șapouri). Pe lângă […]

O singură dată, țin eu minte, ne-a rugat Mihai Cârciog ceva legat de conținutul editorial al revistei. Ne-a rugat, nu ne-a impus, nu ne-a forțat, nu și-a folosit statutul de acționar principal. Nici nu putea, de altfel, contractual. Contractul de asociere dintre Așezământul Cultural Academia Cațavencu, Mircea Dinescu și trustul Expres prevedea că deciziile se iau prin vot. Fiecare parte avea un singur vot, indiferent de numărul de acțiuni. Astfel, trustul Expres/Mihai Cârciog avea un singur vot, deși deținea 59% […]

Petrecerea de la lansarea Academiei Cațavencu, din 1991, a fost precursoarea balurilor Academiei Cațavencu, devenite o adevărată instituție. Despre cel din 1992, când am majorat noi premiile Academiei Române, dându-le niște bani adevărați premianților din acel an, care primiseră de la Academie niște sume derizorii, am scris. Ar urma, în ordine cronologică, balul din 1993. A fost, de fapt, și balul care a stârnit nebunia din anii care au urmat, căci a fost primul la care au participat politicieni de […]

Fiind o relatare asumat subiectivă a istoriei, atât cât o cunosc eu, revistelor Cațavencu, Academia Cațavencu și puțin Cațavencii, nu mi-am dorit și nici n-am spus vreodată că ar fi vorba despre un adevăr universal valabil și incontestabil. Este, dacă se poate așa ceva, un adevăr subiectiv și trebuie tratat ca atare. Nu este istoria oficială, înfrumusețată și artificial obiectivizată, nu e nimic altceva decât un punct subiectiv de vedere. N-am avut și n-am alte pretenții, ca alții. Pot exista […]

Când am început acest serial îmi propusesem olecuță de rigoare. Chiar dacă este o poveste strict subiectivă, căci n-are cum altfel să fie, ceva mă îmboldea să-i dau o aparență de rigurozitate. Măcar cronologică. Este destul de evident că n-am putut să fac asta. Cum este, de asemeni, destul de evident că nu este o poveste pe care să reușesc să o înghesui în doar 52 de episoade, cum, iarăși, îmi propusesem la început. E cea mai lungă relație pe […]

Ca să urmez până la capăt povestea lui Felix, așa cum mi-am propus, trebuie să întrerup șirul cronologic, pe care, oricum, nu mi l-am dorit niciodată prea strict, așa că o voi face cu ușurință. La ani de zile distanță de momentul întâmplării, Ducu Hâncu ne-a spus o poveste despre Felix pe care o reiau și eu aici. Felix era obsedat de investigații, voia să facem asta cât mai mulți dintre noi. Am mai povestit asta. Nu știam, însă, că […]

Felix Anton Rizea era un personaj. Nu doar un răzbătător jurnalist de investigații și, dincolo de toate, un tip sensibil, dar și un personaj extrem de complex, cu o viață ieșită din comun. În 1990, când l-am cunoscut, Felix avea deja 40 de ani, fiind unul dintre cei mai bătrâni membri ai redacției. Și era student. La Teatru. Născut în Brăila în 1950, Felix nu terminase liceul atunci când toți cei din generația lui o făcuseră. De ce, asta nu […]

L-am pomenit pe Felix Anton Rizea, până acum, de câteva ori și am povestit că el a fost, multă vreme, inima departamentului/biroului de investigații. A fost mult mai mult, a însemnat mult pentru istoria anilor de început ai revistei, având părțile lui luminoase și câteva mai umbrite, cum foarte mulți oameni au. Am mai povestit, cred, că lui i se datorează sloganul care ne-a făcut celebri. Deși încă se dispută paternitatea acestuia, eu înclin să-i acord creditul lui Felix, el […]

Îi promisesem lui Felix că după ce îmi dau bacalaureatul și după ce voi fi angajat cu normă întreagă la revistă îmi voi aloca timp să învăț de la el și investigații, ca să întăresc firavul departament de investigații al revistei. Asta cu investigațiile și cu textele de informații era o obsesie a unei mici părți a redacției. Cei mai mulți erau fericiți cu partea de meta-presă. Era simplu: citeam ceva în alte publicații, vedeam ceva la televizor, făceam niște […]

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Patrie și valută

    10 februarie 2025

    La vremea lor, dacii lui Călin Georgescu mîncau ierburi, turte de orz și seu de oaie. Voievozii consumau terci de ovăz, usturoi, lapte și pește sărat. Nu erau roșii, cartofi, […]

  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

Iubitori de arta