În pat cu redacția – episodul 45 –

M-a certat rău de tot, acum două săptămâni, un fost coleg. A răbufnit pe rețelele sociale, s-a apucat să amenințe cu dezvăluiri, cu dosare, cu anchete, cu lovituri zdrobitoare, pentru că, vezi Doamne, i-aș fi tras o smetie în „ziarul pe care l-a fondat“. Norocul meu că frigiderul de „corupt“ pe care-l țin în casă era destul de gol, ca să intre toată carnea pe care mi-a trimis-o respectivul. Desigur, deși îl cunosc de atâta amar de vreme, și de data asta m-am lăsat amăgit: chiar nu se fac frigidere atât de mici, cât cutiile de chibrituri, încât să le poate umple măcar parțial personajul nostru.

Există, însă, un mit nesănătos despre care ar trebui să vorbim. Aveți câteva minute să vorbim despre domnul nostru, mitul nesănătos? Încercați să vă faceți.

Există oameni care, referindu-se la Cațavencu, Academia Cațavencu sau Cațavencii, vorbesc despre „Ziarul/revista pe care l-am fondat/am fondat-o“.

E greșit, profund greșit, din toate punctele de vedere. Nici una dintre publicațiile astea nu a fost fondată de un singur om. Nici una. Nici Cațavencu, nici Academia Cațavencu, nici Cațavencii.

La începuturile săptămânalului Cațavencu nu eram acolo, am povestit că am venit mai târziu, pe la numărul 8-9, prima dată. Nefiind acolo, nu pot băga mâna în foc, dar știu din spusele altora că nici revista aia nu a fost fondată de un singur om. Și în nici un caz de acel singur om care pretinde, acum, că a fondat și AC sau Cațavencii.

În fiecare caz au fost mai mulți fondatori, uneori atât de mulți încât nimeni nu și-i amintește pe toți.

De exemplu, Academia Cațavencu a avut 21 de fondatori. Fix atâția. Mulți nu aveau treabă cu revista care a fost tipărită începând cu noiembrie 1991, dar apar ca fondatori ai Așezământului Cultural Academia Cațavencu. Pentru că așa era legea atunci, pentru că la înființarea unei asociații, cum era Așezământul Cultural Academia Cațavencu, era nevoie de 21 de membri.

Din acești 21 de membri fondatori ai AC Academia Cațavencu, aproximativ 13-14 au fost realmente co-fondatori ai revistei, au scris în ea de la primele numere și au rezistat în timp, mai mult sau mai puțin. În 1996, când ne-am făcut prima noastră firmă și am preluat acțiunile trustului Expres de la Academia Cațavencu, mai eram, în IQ Editex SRL, doar zece co-fondatori ai revistei, care ne împărțeam acțiunile pe trei paliere: câte 8,5%, câte 10% și câte 12% din firmă. Eu, de exemplu, eram în grupul celor care dețineau câte 8,5% din firmă.

Firma a devenit trust, s-a extins, s-a unit cu Realitatea Media, s-a dus naibii, în cele din urmă. În 2011 a apărut, din spuma Academiei Cațavencu, Cațavencii, parte a trustului Adevărul, pentru doar un an de zile. Cațavencii a avut peste 30 de co-fondatori, adică oamenii care erau în redacția Academiei Cațavencu în acel moment. Printre ei nu se mai numărau, deja de multă vreme, mulți dintre co-fondatorii Academiei Cațavencu. Sorin Vulpe, Ioan T. Morar, Liviu Mihaiu, Felix Anton Rizea, Alexandru Hâncu, Mircea Toma și alți câțiva co-fondatori ai Academiei Cațavencu nu au fost și co-fondatori ai Cațavencii. Din echipa din 1996, în 2011 au mai participat la fondarea Cațavencii doar Doru Bușcu, Octav Mardale, Viorel Moțoc, Cornel Ivanciuc, Eugen Istodor și eu. Și, ca de obicei, special guest star, Mircea Dinescu. Alături de noi, oameni care lucraseră, la momentul ăla, cel puțin un deceniu la Academia Cațavencu, precum Florin Iaru, Cristian Teodorescu, Corina Mîță, Marcela Petrache și alți mulți oameni care aveau între șase-șapte și doi ani de lucru în această echipă.

Să-ți asumi și fondarea Cațavencii, când, de fapt, nu ratai nici un moment, în perioada respectivă, să ataci revista și oamenii, poate fi prea mult. Nu că poate, ci chiar este.

Și revin: frigidere atât de mici, Liviule, nici măcar în seturile de bucătării pentru păpuși nu există!