Articole ce conțin cuvântul cheie: Academia Cațavencu

Începutul lui 1993 a fost destul de dur. Sau, mai degrabă, aglomerat. Pentru mine, nu neapărat pentru revistă. Urmau, în anul ăla, examenul de bacalaureat și cel de admitere la facultate. Destul de stresante, ambele, dar nu din cale-afară. Făceam meditații la gramatică și la limba franceză, ambele materii importante și la Bac, și la admitere. Făceam este un timp al verbului care nu exprimă riguros realitatea din teren. Am făcut, până la un moment dat. Nu mai știu exact […]

Eu povestesc des, cui are politețea să mă asculte, că, în cei 33 de ani de când am început să fac presă, nu prea am folosit o legitimație de presă. Nici n-am prea avut, decât ocazional. (Apropo de povestit: sunt în stare, spre exasperarea apropiaților mei, să spun de mai multe ori aceeași poveste. Uit că am mai spus-o și, luat de val, plictisesc auditoriul cu aceleași și aceleași întâmplări, deseori lungi, alambicate, nu neapărat interesante. S-ar putea să repet […]

Eram, iată, academicieni asumați. Spre indignarea multora, care vedeau în asta o ofensă adusă Academiei Române. Atât de mult îi supăra asta, încât au început să se gândească la o lege care să interzică folosirea numelui de „academie“ și a derivatelor altfel decât legat de unica, adevărata și apostolica Academie Română. Asta, însă, s-a întâmplat ceva mai târziu, când au apărut și Societatea Academică din România și multe alte academii. Cred că nici măcar nemuritorii n-au avut, totuși, probleme cu […]

Nu cred că în primul an de existență cineva din redacție a luat foarte în serios cuvântul „academie“ din numele cel nou al revistei. Atunci când s-a produs ruptura de Ovidiu Nacu era nevoie de un nume. Ideal ar fi fost unul care să lase senzația continuității, dar fără să încalce prea mult drepturile de proprietate intelectuală ale Batalului. Chiar dacă au existat mereu dispute privind numele celui care a lipit academia de Cațavencu, memoria generală îi cam atribuie acest […]

Dacă tot vorbim despre oameni care au venit în redacție prin 1991-1992 (mai ales 1992), cu siguranță nu pot rata principala achiziție a anului, omul care, de atunci încolo, nu s-a mai dezlipit de computerele redacției: Iaru care face ziarul. Dar, până la el, să trecem printr-un episod indispensabil. Nu mai știu cum s-a întâmplat, dar știu că s-a întâmplat. Pe la mijlocul anului, poate chiar mai devreme, ne-am trezit în redacție cu trei computere. Macintosh. Două Clasic, pentru introducerea […]

Primele tiraje ale Academiei Cațavencu au fost de 20.000 de exemplare săptămânal. Era puțin, dar trustul Expres nu voia să riște retururi prea mari. Retururi nu erau, tirajele publicațiilor încă nu scăzuseră, se consuma presă, dar strategia de afaceri, în care noi nu prea aveam multe de spus, se baza pe riscuri minime. Ceea ce nu știam, și nu știa aproape nimeni, era că trustul Expres pregătea pentru 1992 lovitura anului. Ion Cristoiu, al cărui nume se legase, în 1990, […]

Eugen Istodor a scos, în 2018, o carte despre Academia Cațavencu: Cațavencii și tribul lor. N-am înțeles-o nici acum. Adică nu i-am înțeles formatul, logica, scopul. Eugen a încercat să facă un soi de lucrare științifică. Poate își pregătea un doctorat pe tema asta, poate viza vreo bursă de cercetare, habar n-am. Nu ne-am mai văzut de multă vreme, de vorbit prea mult n-am vorbit niciodată. M-a amuzat, însă, modul discret în care, deseori în acea carte, Eugen recunoaște că […]

1991 și începutul lui 1992 au însemnat și cristalizarea redacției. De-a lungul timpului, mai ales atunci când Academia Cațavencu începuse să fie o voce importantă în presă și, mai apoi, o legendă vie, am citit și auzit despre foarte mulți oameni că ar fi scris în revistă. Cei mai mulți n-o făcuseră absolut deloc, altora li se publicaseră, poate, un text-două. Dar multă, foarte multă vreme redacția Academiei Cațavencu a fost extrem de stabilă și foarte puțin numeroasă. La începutul […]

Dacă nu-mi mai amintesc textul pe care-l scrisesem în biroul lui Mircea, sub privirile severe ale secretarei blonde și acre, țin bine minte primul text care mi-a apărut în Academia Cațavencu după ce am reușit să găsesc sediul temporar al redacției. E un text scurt, foarte scurt și îl țin atât de bine minte încât aș putea să-l redau fără să mă mai uit prin colecție. Dar n-am să o fac, pentru că nu sunt mândru de textul respectiv. Sper […]

Cațavencu fusese o publicație simpatică, dar fără vreun impact deosebit. Cumva, se pierdea pe tarabe. Avea, constructiv, o doză de neseriozitate. Nu pot să explic nici de ce și nici cum se întâmpla asta, dar cert e că puțină lume lua revista în serios. Poate că nici n-avea de ce, pentru că, în mod cert, nu ne găsiserăm identitatea. Academia Cațavencu însemna, cu siguranță, trecerea într-o fază nouă, intrarea într-o altă ligă. Revista avea o structură, în sfârșit, mai multe […]

Septembrie 1991 a fost ultima lună completă petrecută de echipa noastră în redacția de la Curtea Veche, iar numărul scos după mineriadă a fost unul dintre ultimele numere făcute de noi pentru Batalu’. Eu nu știam, atunci, asta. Nu eram implicat în marea plecare care se pregătea. Dar eram membru fondator al Așezământului Cultural Academia Cațavencu, așa că m-am trezit chemat, într-o zi, nu la redacție, ci acasă la Doru. Stătea într-o garsonieră – maximum apartament cu două camere minuscule […]

Tot în 1991, pe lângă ce se întâmpla în lume și în țară, s-au întâmplat multe și în redacția Cațavencu. Unul dintre lucrurile importante a fost apariția printre noi a lui Cornel Ivanciuc. Momentul exact nu mi-l amintesc, dar țin minte o discuție scurtă, între Piticu’ și Toma, cred. „Băi, a venit un tip foarte tare. Un geolog, sau așa ceva. O să-ți placă!“ „De ce?“ „Păi, a venit cu un text pe gustul tău de pervers.“ „Da, ce text?“ […]

În 1990-1991, multe foste trupe/brigăzi studențești de umor trecuseră la economia de piață. Lumea umorului de scenă fusese dominată decenii de către Stela Popescu și Alexandru Arșinel, Nae Lăzărescu și Vasile Muraru plus o mulțime de alți artiști emerito-prăfuiți ai neamului. Dar era nevoie de ceva nou, de alt fel de umor decât ăla de Urzica, în care victime erau doar ospătarii, gestionarii, ceva șefuleți mărunți și fotbaliștii. Poate de aia prindea, pe tarabe, Cațavencu, care începea să se stabilizeze […]

Când am ajuns în redacție eram, dacă mai țineți minte, elev de liceu, în clasa a IX-a. Mulți dintre cei care puseseră bazele revistei și rămăseseră să și construiască pe ele erau studenți sau de-abia terminaseră facultatea. Viorel Moțoc, pe care mi-l aduc bine aminte din zilele alea, era student la Litere. La fel ca Eugen Istodor, dar de Eugen nu țin minte să fi dat prea des atunci pe acolo, ci de-abia după ce Cațavencu s-a transformat în Academia […]

Nu îmi aduc prea bine aminte cam cât de des începusem să scriu în Cațavencu. Știu că mă rodea faptul că ratasem marele hit al revistei de la începutul existenței sale: tipărirea numărului Scânteia. A fost un succes de casă enorm și, știu din povestiri, s-au tras câteva tiraje serioase, după ce primul s-a epuizat aproape instantaneu. Cred, și sper să nu mă-nșel, că s-au tipărit, în cele din urmă, 500.000 de exemplare, care s-au vândut toate. Unii l-au cumpărat […]

• După ce am primit și primii bani pentru un text publicat în Cațavencu, bani pe care, parțial, i-am transformat în țigări, am început să merg des în redacția de la Curtea Veche și să-i cunosc, încet-încet, pe toți cei care urmau să formeze, peste vreun an, redacția Academiei Cațavencu. Cumva, pentru că deja se formase nucleul viitoarei reviste, deși erau mereu mulți oameni pe care noiembrie 1991 nu i-a mai prins în redacție. Mulți au scris în perioada aceea […]

Spre sfârșitul verii, începutul toamnei lui 1990 am ajuns și la etajul redacției de lângă Curtea Veche. Era ușor de găsit, pe vremea aia: era clădirea în fața căreia nu era parcat Ferrari-ul lui Mihaiu, pentru că n-avea nici atunci și nu are nici azi o mașină din asta. Dar ceva automobil apropiat de un Ferrari exista, totuși, în redacție: Oltcit-ul roșu al lui Mircea Toma. O mașină de legendă, la care, dacă-mi voi aminti, voi mai reveni. În ziua […]

Adamescu junior, fiul miliardarului ucis de lăcomie și de sistemul penitenciar românesc, a fost arestat la Londra. L-au arestat chiar englezii, fiindcă a falsificat acte de identitate. Acum îl pot aresta și românii, fiindcă știu de unde să-l ia. El e acuzat la București de mită dată unor judecători, dar asta e mai puțin important. Important – și chiar cutremurător – e faptul că mîna lungă a Justiției divine pare că nu obosește. De bună seamă, pînă în 2010, Dumnezeu […]

De câteva sute de zile, câțiva concetățeni vin zi de zi în Piața Victoriei doar pentru a putea spune că sunt sufletul “celei mai lungi manifestații” din istoria omenirii. După calculele lor, au depășit de multă vreme Piața Universității, Tienanmen-ul, Euromaidanul, revoluțiile portocalii din Georgia și Ucraina, Primăvara Arabă, războiul peloponesiac și chiar războiul de 100 de ani. E un titlu de mândrie, e gloria la care au visat: sunt nucleul dur al celei mai lungi manifestații. Le mai trebuie […]

Academia Cațavencu, ediția print, a murit în detenție la România liberă, păzită și abuzată de niște imitatori proști. Acum șase ani, revista a fost răpită de clanul Adamescu într-o ambuscadă organizată de regimul Băsescu. Fapta s-a petrecut în public, în aplauzele presei prezidențiale și pe fondul unei muțenii absolute a Opoziției. Academia Cațavencu a trăit în casa ororilor de la România liberă, așa cum a trăit copila din Sankt Polten în pivnița criminalului Josef Fritzl. A încăput pe mîna unor […]