Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În pat cu redacția – episodul 43 –

Zoom În pat cu redacția – episodul 43 –

Dacă vă amintiți, la sfârșitul lui 1993 ne procopsiserăm cu un cal, Fler, și cu nea Mișu, antrenorul, îngrijitorul și conducătorul sulky-ului. Căci la hipodromul din Ploiești, singurul hipodrom din România de atunci și de astăzi, nu se organizau și nu se organizează decât curse de trap. Cursele de trap sunt acele curse destul de plictisitoare (prin comparație cu cele de galop) în care de bietul cal este agățată o teleguță în care se așază confortabil jocheul (în cazul nostru, nea Mișu). Caii sunt antrenați în așa fel încât în timpul cursei să nu meargă decât la trap. Dacă în timpul cursei calul începe să galopeze este descalificat.

Fler, calul primit cadou de la Adrian Sârbu, era destul de bătrân și nu mai concura. Nea Mișu era și el destul de bătrân, dar toată viața se ocupase doar cu asta și nu avea vreo altă sursă de venit. Așa că am păstrat în primul rând antrenorul, îngrijitorul și jocheul, adică pe nea Mișu Manea. Pe Fler, la sugestia noului nostru angajat, nu l-am păstrat, ci l-am dat la herghelie, în schimbul unei iepe. Cum iapa trebuia botezată, iar numele ei trebuia să înceapă cu „V“, i s-a spus Viceversa, în spiritul caragialesc al Așezământului Cultural Academia Cațavencu.

O vreme, am fost niște împătimiți vizitatori ai hipodromului din Ploiești. Asta înseamnă că am fost acolo, în gașcă, de două, maximum trei ori. Lucrurile se întâmplau cam așa: nea Mișu ne anunța când urma să alerge Viceversa, iar noi ne urcam în mașini și mergeam la hipodrom, pentru a asista la victoria detașată a iepei noastre. De fiecare dată când am fost la hipodrom fără a-l anunța pe nea Mișu, iar Viceversa a alergat, s-a clasat mereu pe unul dintre ultimele locuri. Dar când mergeam noi în mod oficial, iapa era campioană.

Având așadar o campioană în grajduri, deja, nea Mișu ne-a propus să ne extindem și să mai cumpărăm un cal, ceea ce am făcut. Așa a apărut în viața noastră un mânz, de data asta un armăsar, care trebuia botezat și el. În cazul lui, numele trebuia să înceapă cu „H“. A durat vreo două zile până să-i găsim un nume care să ne și placă, iar numele acesta a fost Hâncuncal. Era, deci, încă un cal, dar cu „H“.

Nu a mai trecut multă vreme până când Viceversa și Hâncuncal au apărut în caseta redacțională, ca membri cu drepturi depline ai redacției. Acest aspect a fost observat mai degrabă doar de către noi, până târziu spre sfârșitul deceniului și al secolului. Atunci, în urma unei serii de articole, am fost dați în judecată de către Mircea Hamza. Cum articolele fuseseră semnate cu pseudonim, avocatul lui Mircea Hamza a decis să dea în judecată întreaga casetă redacțională. Au fost date în judecată și fetele de la tehnoredactare, fetele de la secretariat și, spre totala noastră stupefacție, Viceversa și Hâncuncal. Atunci când a venit poștașul cu vraful de citații și ne-am repezit la el ca la Moș Crăciun care venise cu brațele pline de cadouri, am găsit și citațiile pentru cei doi cai. Din păcate, n-am putut să-i prezentăm pe cei doi în fața judecătorilor, pentru declarații, fiindcă procesul s-a stins încet-încet. Și astăzi îmi pare rău că Viceversa și Hâncuncal nu au avut șansa de a-și demonstra nevinovăția în instanță, mai ales că nu ei scriseseră articolele cu pricina, ci Eugen Istodor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint