În 2012, timp de mai bine de o lună, o procedură parlamentară perfect legală, descrisă de Constituția României la articolul 95, a fost catalogată drept „lovitură de stat“. Unii, mai ponderați, au vorbit doar despre „tentativă de lovitură de stat“. Dar ponderată a fost foarte puțină lume în perioada aceea. Deși au trecut de atunci 12 ani și jumătate, poate vă mai amintiți episodul: este vorba despre procedura de suspendare a președintelui Traian Băsescu de către Parlament, procedură urmată de un referendum la care urma să se decidă dacă președintele era demis din funcție sau nu. N-a fost.
Revenind, în ciuda faptului că s-au parcurs toți pașii constituționali și legali, că totul a fost transparent, procedura suspendării președintelui a fost numită de către cei din jurul său „lovitură de stat“, iar denumirea a fost preluată și de către amici politici internaționali ai președintelui Băsescu, demnitari europeni de rang înalt, membri ai PPE, aceeași familie politică în care Băsescu dusese PD-L după ce-l scosese din Internațională Socialistă. Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu nu a fost validat de către Curtea Constituțională a României, din cauza faptului că nu s-a atins cvorumul necesar, de 50% + 1 din numărul total al alegătorilor din România. Prezența la vot a fost de 8.459.053 de persoane, reprezentând 46,24% din numărul total al alegătorilor, care la acea dată era de 18.292.464 de oameni. În ciuda tuturor acuzațiilor aduse de către Traian Băsescu și susținătorii săi interni și externi, toate procedurile legate de suspendarea și apoi de organizarea și validarea referendumului de demitere au fost perfect legale, constituționale și au urmat toți pașii necesari. Cele 7.403.836 de voturi pentru demiterea președintelui în funcție nu au fost suficiente, iar Traian Băsescu și-a dus până la final mandatul prezidențial.
Pe 6 decembrie 2024,
Curtea Constituțională a României, încălcând hotărârile sale din data de 2 decembrie 2024, hotărâri definitive și general obligatorii, hotărăște anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Hotărârea aceasta este, la rându-i, definitivă și general obligatorie, așa cum au fost și hotărârile din data de 2 decembrie, prin care se respingea cererea de anulare a alegerilor, se valida rezultatul turului I de scrutin și se stabilea organizarea celui de al doilea tur de scrutin pentru data de 8 decembrie 2024. Această hotărâre (nr. 32 din 6 decembrie 2024) este echivalentul unei lovituri de stat prin care:
– Curtea Constituțională, încălcând Constituția și propria lege de funcționare, se pronunță asupra unui proces electoral fără a fi fost sesizată legal (ca termen și competențe);
– Curtea Constituțională anulează alegerile prezidențiale în integralitate, în condițiile în care nu au fost respectate procedurile și prevederile legale care îi permiteau să ia această hotărâre;
– Hotărârea nr. 32 din 2024 a CCR prevede anularea în integralitate a întregului proces electoral pentru alegerea președintelui și reluarea acestui proces de la zero, deși legea nu-i permite Curții decât să hotărască anularea unui tur de scrutin (fie primul, fie al doilea) și să dispună repetarea acestuia în a doua duminică de la data anulării alegerilor;
– Hotărârea nr. 32 din 2024 a CCR a fost luată fără ca la dosarul cauzei să existe dovezi care să probeze că votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin.
Prin hotărârea nr. 32/2024,
Curtea Constituțională a României a executat o lovitură de stat preventivă, împiedicând prin mijloace nelegale și neconstituționale desfășurarea alegerilor prezidențiale aflate deja în curs și exercitarea dreptului de vot al cetățenilor români. De asemenea, hotărârea Curții Constituționale nu a avut la bază nici o dovadă că în timpul votării și stabilirii rezultatelor turului I de scrutin al alegerilor prezidențiale ar fi avut loc vreo fraudă în măsură să schimbe atribuirea mandatului sau ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. De altfel, CCR anunță public acest lucru în cadrul hotărârii nr. 31 din 2 decembrie 2024: „Curtea a observat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, în conformitate cu care Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care participă la al doilea tur de scrutin“.
Dacă în hotărârea prin care decidea (fără a avea această competență) renumărarea voturilor exprimate în cadrul turului I al alegerilor prezidențiale CCR a fixat și un termen (absolut nerealist) până la care trebuia realizată această renumărare (termen care, de altfel, nu a fost îndeplinit), în hotărârea nr. 32/2024 CCR nu mai fixează nici un termen până la care să aibă loc noile alegeri pentru președintele României. Cum în cuprinsul hotărârii nr. 32/2024 CCR stabilește că mandatul de cinci ani al președintelui Iohannis va lua sfârșit de-abia în momentul în care va depune jurământul noul președinte al țării, practic CCR prelungește pe termen nedefinit mandatul prezidențial, fără ca România să se afle în stare de război ori să fi fost lovită de un dezastru. Prin prelungirea sine die a mandatului actualului președinte, prin anularea unor alegeri care s-au desfășurat legal (în lipsa unor dovezi care să arate contrariul), prin împiedicarea cetățenilor români de a participa și de a vota în cadrul turului al II-lea al alegerilor prezidențiale, prin încălcarea propriei legi de organizare (Legea nr. 47/1992 – privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale), prin încălcarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituțională a României a întrunit elementele constitutive ale loviturii de stat așa cum este ea îndeobște definită: „o răsturnare bruscă și neconstituțională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate“. Puterea legitimă a statului român urma a fi reprezentată de noul președinte ales democratic, prin vot, pe data de 8 decembrie 2024 și de noul guvern alcătuit în urma alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie 2024 de către un prim-ministru desemnat de către acest nou președinte, în conformitate cu prevederile constituționale.
Aplaudacii loviturii de stat a CCR
susțin că aceasta era singura soluție pentru a salva democrația și pentru a împiedica accederea la putere a unui președinte sprijinit de către Rusia. Dincolo de faptul că aceste afirmații se bazează doar pe supoziții și prezumții, fără a exista dovezi legale clare și indubitabile asupra nici uneia dintre alegațiile vânturate public în ultima perioadă, vorbim, în același timp, și de un cumul de minciuni care neagă capacitatea statului român de a funcționa democratic. Și totuși, această capacitate există, oricare dintre candidații la alegerile prezidențiale putând fi eliminați din cursă inclusiv după votul din turul al II-lea în cazul în care ar fi încălcat legislația României, înainte chiar de a deveni președinte al țării (în cazul unei victorii la urne). Da, există legislație în domeniu, iar faptul că ea nu a fost aplicată până acum nu înseamnă că nu ar fi fost aplicată în cazul unor nereguli dovedite. Este, iarăși, o prezumție care nu face decât să justifice lovitura de stat. Nu avem de unde ști dacă ar fi fost aplicată sau nu legea, din moment ce, prin acțiunea sa, CCR a împiedicat chiar aplicarea legislației respective.
Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale prevede în mod extrem de clar cum se finanțează o campanie electorală, care sunt cheltuielile permise în campanie, care este cuantumul acestor cheltuieli, care sunt sursele acceptate legale ale banilor folosiți în campanie etc.
Hotărârea de Guvern nr. 10/2016, prin care se aprobă normele metodologice de aplicare a legii 334/2006, prevede la articolul 56, alineatul (4) următoarele: „Candidaților declarați aleși nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condițiile legii“. Atât era de simplu, atât de legal era ca domnul Călin Georgescu să fie împiedicat să ajungă președinte al României în cazul în care ar fi câștigat turul al II-lea al alegerilor prezidențiale. Căci este evident că domnul Georgescu a beneficiat de o campanie electorală în cadrul căreia au fost difuzate în mediul online materiale de propagandă electorală, așa cum sunt ele definite de lege. De asemeni, cum legea interzice producerea acestor materiale în regie proprie, era nevoie de un contract între candidat și o firmă care să-i producă respectivele materiale (putea fi și PFA). Valoarea producției putea fi simbolică, dar nu putea fi zero. Contractul, precum și valoarea sa trebuiau depuse la AEP, trebuiau depuse și documentele care atestau sursa banilor etc. În lipsa acestor rapoarte, corect și la timp depuse, mandatul domnului Georgescu nu era validat. Legal, democratic.
Ignoranța politicienilor
și activiștilor civici din România, apetența pentru justiție realizată în afara legilor existente, infatuarea care-i face pe mulți să se considere deținători ai adevărului suprem în condițiile în care nu recunosc adevărul nici dacă-i calcă pe picior, aerele de superioritate ale unei bune părți a populației care se consideră mai bună decât restul omenirii prin simplul fapt că respiră, dorința de victorie cu orice preț, încăpățânarea de a insista cu impunerea unor candidați nepotriviți după numeroase eșecuri pe deplin dovedite, lipsa de încredere în mecanismele democratice, disprețul față de legi și de statul de drept, disprețul față de discernământul celorlalți, toate acestea și multe altele au împins democrația românească într-o prăpastie cu adâncimi greu de bănuit. Chiar dacă democrația românească va găsi puterea să revină printre noi din fundul încă nezărit al acestei prăpăstii, dacă va mai avea vreo scânteie de viață în trupul schilodit de atâtea atacuri mișelești și căderi neoprite, chiar dacă cineva va reuși să o oblojească și să îi determine pe cetățenii sinceri și bine intenționați ai acestei țări să mai aibă încredere în ea, democrația românească își caută drumul printr-o beznă cruntă, cum nu a mai întâlnit din 1989 încoace. Este bezna care s-a așternut brusc deasupra țării în aplauzele și uralele tuturor celor care au cerut anularea alegerilor și care au aplaudat anularea ilegală a acestora de către CCR. Este o beznă din care nu se ghicește ieșirea, prin care nu răzbesc razele înțelepciunii, lumina bunei-credințe, scânteile inteligenței. O beznă totală care îi va alunga, în cele din urmă, pe toți cei care vor mai putea înțelege că viața în sine este periclitată de absența luminii.
Dar nu-i nimic. Cei care plecați ultimii să stingeți întunericul, ca să nu vi-l pună și pe ăsta pe factură.
P.S. Am scris aceste rânduri departe de țară. În care am să revin. Poate pentru a stinge întunericul sau poate pentru a căuta scânteia care să mă convingă că nu este totul pierdut. N-o voi mai face, însă, din poziția de ziarist instituționalizat. Acesta este unul dintre ultimele texte pe care le mai trimit spre publicare în Cațavencii. Îmi voi mai acoperi rubricile până la ultimul număr din acest an. Atât am putut.