Pe 21 iulie 1914, la Consiliul de Coroană de la Peleș, unde urma să se hotărască în ce condiții vor muri aproape un milion de români, au fost anunțați doi absenți.
Primul și cel mai însemnat era Titu Maiorescu, fost prim-ministru și fost președinte al Partidului Conservator, critic literar, publicist și misogin cu păreri nemiloase despre creierul femeii. Maiorescu era retras din viața politică din 4 iunie fiindcă, la adăpostul scrierii operei, se dedicase unui amor de bătrînețe ce avea să-i aducă și atacul de cord final, în 1917. Cu toate astea, și cu toate că era la fel de filogerman ca filogermanul fanatic Petre P. Carp, bătrînul junimist și-a trimis opțiunea pentru neutralitate prin fostul ministru conservator Ion Lahovary, fără să mai fie nevoit să înfrunte reproșul regelui Carol.
Al doilea absent era Basile M. Missir, președintele Senatului, în vîrstă de 71 de ani, plecat în vacanță la Paris. Missir avea origini armeneaști. Născut la Focșani, cu Dreptul făcut la Iași și apoi la Paris, s-a întors în țară și a parcurs cu mare energie toate gradele carierei de procuror, ajungînd în 1874, la 31 de ani, avocat al statului la Înalta Curte. Intră apoi în politică după obiceiul împămîntenit al procurorilor, păstrat pînă azi, și ajunge prefect, deputat, senator, ministru, șef al Camerei și al Senatului. Partidul Național Liberal, aflat des la guvernare, i-a răsplătit abilitățile de orator, jurist și fost procuror cu funcții importante. Așa că, în timp, Basile a ajuns proprietarul unor imobile în care puteai caza un regiment și al unor fonduri bănești care azi ar fi condus repede la deschiderea dosarului penal.
Între decembrie 1909 și februarie 1910, cît a fost șeful Camerei Deputaților, Basile a dat o lege care interzicea grevele. Muncitorii începeau deja să se organizeze în curțile unor fabrici primitive, dar din ce în ce mai multe. Chiar dacă industrializarea se răspîndea mai repede ca ideile lui Marx, sindicalismul plutea în aer, poate și pentru că patronii valahi își jupuiau muncitorii după o veche metodă sclavagistă. Așa că Basile, la rugămintea marelui capital liberal, a strîns șurubul grevelor prin lege, după care a plecat în vacanță la Paris. De fapt, de fiecare dată cînd făcea un serviciu partidului, Basile era trimis în vacanță fără să-și pună problema costurilor.
Cei care i-au constatat lipsa la Consiliul de Coroană s-au foit în scaune întrebîndu-se ce serviciu mai prestase Basile. Și, oricît s-au întrebat, n-au reușit să afle răspunsul, fiindcă Basile M. Missir, președintele Senatului României, putea, pur și simplu, să plece pe banii lui, care între timp dobîndiseră rangul de avere, dacă nu cumva chiar de bogăție.