În august 1917, pe frontul de la Mărășești, sub ploaia de obuze de fabricație germană, gloriosul Regiment 72 Infanterie a reușit să mențină pozițiile, adică să păstreze cele două fînețe, movila de pămînt și mica pădure de brusturi fără valoare agricolă, rămase în istorie prin faima bătăliei de la Răzoare. Miriștile pentru care soldații români și-au dat viața s-au deschis apoi și s-au închis asupra trupurilor sfîrtecate de șrapnele, dar importanța strategică a rezistenței și a sacrificiului a fost, ca să spunem așa, vitală. Nemții au fost opriți și izgoniți în acel august fierbinte, cu tot cu ambițiile generalului Mackensen de a rupe frontul și a închide războiul cu România printr-o pace lipsită de speranțe pentru noi.
În fruntea Regimentului 72 Infanterie a luptat în zilele acelea un locotenent-colonel cu față de șoricel, dar cu inimă de taur, Radu R. Rosetti, fost ofițer de Stat Major, care s-a cerut voluntar în linia întîi fiindcă în sala hărților nu mai era nimic de făcut. Născut în marea familie Rosetti în 1877, Radu R. Rosetti n-a mai prins epoca prosperă a aristocrației moșierești, așa că și-a dus viața ca boier scăpătat, obligat de strîmtoarea materială să urmeze calea armelor. Chiar dacă nu i-au ajuns banii să studieze în Franța, a făcut-o cu mare sîrguință în țară și a ajuns unul dintre cei mai competenți ofițeri ai armatei române de dinainte, din timpul și de după primul război mondial.
I-au lipsit banii, nu însă și mediul. Bunicii, părinții, unchii și mătușile lui plesneau de educație aleasă, vorbeau limbi străine, citeau filozofie și morală, erau împovărați de diplome germane și franțuzești. De la ei a deprins Radu micile trucuri ale marii culturi, de la ei s-a molipsit de o educație fină, imposibil de dobîndit în școlile de rînd, la care rîvnea, fără speranță, impostura burgheză. De-a lungul carierei lui militare, Radu R. Rosetti a făcut o figură de cărturar, apreciat și primit în Academia Română, numit la Ministerul Culturii, premiat pentru studiile de istorie și arheologie publicate.
În bătălia de la Răzoare, locotenent-colonelul Rosetti și-a condus soldații cu un curaj izvorît nu numai din osul său domnesc, ci și din înțelegerea profundă a zarului istoriei. Prin ochelarii de miop, aristocratul instruit în bibliotecă a văzut, pe lîngă masacrul propriu-zis, textura eternă a naturii umane și a știut să înainteze exact atunci cînd ceilalți comandanți o apucaseră în sens opus. A fost rănit de o rafală care a ucis un pluton întreg, și din această loterie a morții s-a născut necesitatea eroismului său, răsplătit cu Ordinul „Mihai Viteazul”.
Generalul Radu R. Rosetti a căzut abia 32 de ani mai tîrziu, în închisoarea Văcărești, ucis de felul în care comuniștii știau să-i aprecieze pe eroi.