Cu ce secrete pleacă un om în lumea de dincolo? Rămîi complice pentru eternitate cu cineva care are schelete „la mansardă“? Dar mai ales ce se întîmplă cu cei ce își pierd mințile la bătrînețe, încît se transformă în legume ambulante? În Repetiție pentru o lume mai bună, Mihai Radu se întreabă și te face să te întrebi despre toate astea într-un text scris la persoana întîi și atribuit unui anume Paul. Chestii grave despre care Paul, ins sucit, un soi de Cănuță al zilelor noastre, vorbește la pachet cu întîmplările sale zilnice.
Cred că Repetiție… e cel mai bun roman de pînă acum al lui Mihai Radu, care aici transformă cronica zilnică a unei vieți nici prea-prea, nici foarte-foarte, o viață de om oarecare, într-un prilej de întrebări dintre cele mai tulburător-incomode și de răspunsuri care te bagă la idei. Paul al său e unul dintre nenumărații păguboși care par să nu fi învățat mare lucru de la viață, un naiv care caută ceva, nici el nu prea știe ce, cinic în prezent, fiindcă s-a tot fript cu întîmplările prin care a trecut, dar gata să ia lucrurile de la capăt de dragul acelui îndepărtat ceva după care aleargă. Concluziile lui „de etapă“ sînt mai totdeauna ale unui om pățit, care însă nu e în stare să se astîmpere, astfel că sensibilitatea nu i se tocește, iar curiozitatea îl împinge să meargă mai departe în călătoria sa prin viață.
Om cu inițiativă, Paul a făcut Istanbulul în anii ’90 împreună cu un amic care i-a tras clapa atunci cînd se pregăteau să dea marea lovitură cu aur turcesc. Apoi lucrează pe o navă de croazieră ca om bun la toate, iar în momentul în care începe să-și spună povestea are mica lui afacere bănoasă, publicitate pentru conștientizarea problemelor de mediu. Trebușoara asta, constată el, e de obicei plătită, sponsorizată adică, de mari corporații care își spală astfel imaginea, pentru a-și vedea nestingherite de afacerile lor cîtuși de puțin ecologice. Paul e suficient de inteligent ca să-și dea seama de resorturile necurate ale afacerii sale și suficient de moral încît să se prindă că e complice la această mascaradă, dar a ajuns la vîrsta la care preferă să se complacă avantajos decît să tragă eroic pe uscat targa ecologismului. Tipul are trecere la femei și continuă să se bucure de avantajele ei după ce se căsătorește, exasperîndu-și nevasta, care nu e nici ea mai brează în materie de fidelitate. E sociabil: îi place să chefuiască cu prietenii – are cultul grătarului – și amiciții în cele mai diverse medii, de la persoane cu preocupări strict practice, printre care și un primar comunal, la poeți, artiști ai penelului și muzicieni.
Dintr-o ascunsă deznădejde, în felul în care Paul vede lumea apare mai totdeauna ceva morbid, ridicol-morbid. O tipă care umblă cu violoncelul în spate i se pare că transportă zilnic, de bunăvoie, în cutia sa neagră, un coșciug sui generis. Răbdător, aidoma lui Cănuță al lui Caragiale, Paul izbucnește periodic, face cîte o nefăcută, ca să-și bandajeze conștiința, iar în rest, bea, face sex și observă lumea cu cinismul unui Zacharias Lichter care știe că marele mecanism alcătuit din hoți și cerșetori funcționează pentru că cerșetorii primesc pomană de la hoți, iar hoții se descurcă furînd de la cerșetori. Deși n-ai zice la prima vedere, sub aparența de satiră de moravuri Repetiție… e, de fapt, un roman filosofic alcătuit din episoade, cum să zic, pilduitoare, cam în felul celor scrise de iluminiști. La fel ca optimistul naiv Candide al lui Voltaire, Paul al lui Mihai Radu a ajuns să știe cît poate fi omul de ticălos și/sau de laș din conformism, fie ca persoană fizică activă, fie în calitate de complice, dar spre deosebire de Candide, care alege o viață simplă de fermier, Paul, aidoma sucitului Cănuță, nu spune cum alege să-și trăiască speranța secretă într-o lume palpabilă mai bună.
Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună, Editura Polirom, 2022.